Eucalipții

, , Nu Există Opinii Despre Acest Articol
arbore de eucalipt
 Eucalipt este denumirea unui gen de plante perene din familia Mirtacee reprezentat, mai ales, prin arbori ce ating înălțimea de 150 m, au trunchiurile puternice și drepte cu scoarța galbenă, liliachie, netedă, fibroasă sau scuamoasă. În pădurile de eucalipt e multă lumină, pentru că prin coroanele acestor arbori razele trec ușor, ajungând până la sol.

 Se cunosc peste 500 specii răspândite, mai ales, în Australia, care e patria lor. Eucalipții cresc repede și la vârsta de 10 ani ei ating înălțimea de 25 m. Întrucât evaporă intens apa, eucalipții sunt plantați pe solurile mlăștinoase pentru a le seca. Pe litoralul caucazian Mării Negre și în Crimeea se cultivă în scop decorativ peste 30 specii de eucalipt.

 Lemnul greu, tare, compact, elastic și rezistent al acestui arbore nu putrezește și nu este atacat de dăunători, de aceea se folosește la construcția de nave, poduri, vagoane, din el se fac traverse de cale ferată, se confecționează mobilă ș.a. Din frunzele și lăstarii tineri de eucalipt se extrag uleiuri eterice folosite în medicină (pentru cicatrizarea rănilor, tratarea anghinei), în parfumerie (se obțin repelenți contra țânțarilor, furnicilor) ș.a.

 Acest arbore mândru și zvelt poate înfrumuseța orice parc, iar aroma de rășină pe care o emană frunzele lui bogate în fitocide, asanează aerul.

0 comments:

Trimiteți un comentariu