Soiul este un grup omogen de plante create de om prin selecție. Plantele de același soi au anumite caractere comune și însușiri morfologice, fiziologice, ecologice și economice care sunt transmise prin ereditate.

soi plante

 Există soiuri locale (de selecție populară), obținute prin selecția în masă a unui număr mare de plante timp de mai mulți ani, și soiuri selecționate (denumite și soiuri ameliorate), create de savanți-selecționatori prin diferite metode de selecție. La instituțiile de cercetări științifice și la centrele de selecție se obțin soiuri cu calități și însușiri prestabilite.

 Se deosebesc trei tipuri de soiuri: soi-linie (descendența unei plante autogame obținute prin selecție individuală; are caractere uniformizate); soi-clon (descendența unei plante - cartof, pom, arbust, ș.a. obținută prin înmulțire pe cale vegetativă; este cel mai omogen soi) și soi-populație (amestec de plante, în mare măsură omogene, cu caractere asemănătoare, obținute prin selecție; din această categorie fac parte secara, meiul, răsărita ș.a.).

 Cu timpul soiurile își pierd calitățile valoroase. Totodată intensificarea producției, mecanizarea complexă, ameliorarea pământurilor și chimizarea impun cerințe tot mai sporite față de soiuri. În legătură cu aceasta este necesară o complectare și perfecționare permanentă a asortimentului existent de soiuri și, folosindu-se metodele selecției de a crea soiuri de plante agricole noi, cu o productivitate mai mare care să satisfacă toate cerințele agriculturii din diferitele regiuni ale Patriei noastre.

 I.V. Miciurin a elaborat metodele de creare a noilor soiuri de culturi agricole. El a obținut peste 300 soiuri de plante pomicole, bacifere și decorative.

 Printr-o muncă îndelungată, complicată și minuțioasă savanții-selecționatori V.S. Pustovoit, V.N. Remeslo, P.P. Luchianenco, A.P. Șehurdin, A.V. Alpatiev, M.I. Haginov au creat un șir de soiuri valoroase de plante cerealiere, legumicole ș.a. O faimă mondială și o largă răspândire a căpătat soiul de grâu de toamnă Mironovskaia 808, raionat aproape în 80 de regiuni, ținuturi și republici autonome din fosta URSS. Cu ajutorul acestui soi au fost create 40 de soiuri noi de grâu raionate. Soiurile intensive de grâu Iliciovca, Mironovkcaia jubiliară, Mironovskaia 25 dau recolte de circa 100 c la 1 ha, uneori și mai mari.

 Grâul de toamnă Bezostaia 1 - capodoperă a selecției sovietice - a fost obținut prin încrucișarea unor forme îndepărtate după originea ecologo-geografică. Însușirile soiurilor de peste hotare - înalta rezistență la polignire și boli, productivitatea sporită a spicului - sunt îmbinate armonios cu înaltele calități ale făinii și produselor de panificație coapte din ea și cu rezistența la frig, care sunt proprii soiurilor de grâu puternic din țara noastră. Multe din noile soiuri create în țara noastră se cultivă pe suprafețe mari și peste hotare, mai ales în fostele țări socialiste.

grau
Soi de grâu

 În Moldova sunt larg răspândite soiurile de grâu de toamnă: De Odessa 51, Eritrospermum 127, Obrii, Piticul; de secară de toamnă - Belta; de ovăz - de Livov 78; orz de toamnă - De Odessa 86, Iarna, Zavet 3, Ciclon; de fasole - Ștambovaia de Chișinău 1, Porumbița; de soia pentru boabe - Bucuria, De Chișinău 16, Lumina; de tomate - Eurica, Gloria, Fachel, Nistru; de castraveți - Sadco, Obelisc, De Moldova 12, Nejinschi 12, Aelita; de viță-de-vie - Cabernet, Aligote, Merlot, Coarna Neagră, Saperavi, Rara Neagră; de mere - Jonatan, Golden Delicious, Ranet Simirenco; de pere - Bir Ardanton, De Noiembrie; de prune - Vengherka de Moldova, Vengherka Jubiliară; de piersici - Jubileu de Aur, Gălbinica, Voliant; de cireșe - De Trușeni, Jabulie; de vișine - Șpanca.

 Studiind noile soiuri de plante tinerii naturaliști acordă un mare ajutor selecționatorilor. Uneori ei înșiși creează soiuri noi, care capătă apoi răspândire în agricultură.
 Din primăvară și până în toamnă pășunile și poienile poartă un vesmânt pestriț și viu colorat din covorașe albe (de romaniță), galbene (de păpădie), violet-albăstrii (de ciocul cocostârcului), zmeurii (de răscoage).

 Organele principale ale plantelor cu flori sunt: rădăcina, tulpina, frunza și floarea.

erbacee


 Rădăcina principală se dezvoltă din rădăcinița embrionară a seminței. Rădăcioarele care pornesc de la rădăcina principală se numesc rădăcini laterale. De regulă, rădăcina principală crește vertical în jos, iar rădăcinile laterale - oblic în jos sau orizontal, cu ele planta se fixează în sol. Rădăcinile care se formează pe alte organe ale plantei (pe tulpini, frunze, rizomi) se numesc rădăcini adventive. Toate rădăcinile formează sistemul radicular al plantei.

 Un rol important în viața plantei joacă și tulpina. Prin ea substanțele nutritive circulă de la rădăcină spre frunze și invers. Pe tulpină se formează frunzele și ramurile. Tulpina poate fi solitară sau cu ramificații. Tulpinile cresc în direcții diferite. Tulpina erectă crește vertical; tulpina arcuită are baza întinsă pe pământ, iar partea ei superioară crește vertical; tulpina repentă se târăște pe suprafața  solului, iar din nodurile ei se formează rădăcinile adventive; tulpina prostrată este și ea întinsă pe pământ, dar nu formează rădăcini adventive; tulpina agățătoare este foarte subțire și firavă, de aceea ca să se țină în poziție verticală și să poată îndrepta florile spre soare ea are nevoie de un suport de care și se fixează cu ajutorul cârceilor săi; tulpina volubilă se încolăcește în jurul suportului, deoarece vârful ei crește în spirală.

 Un organ foarte important al plantei e și frunza. În ea are loc fotosinteza, prin intermediul ei planta respiră și transpiră. Frunza care are un singur limb, chiar dacă el e puternic sectat, se numește frunză simplă. Frunza constituie din câțiva limbi (foliole) se numește frunză compusă. După modul de așezare pe tulpină se deosebesc frunze spiralate (dacă dintr-un nod se dezvoltă o singură frunză), frunze opuse (dintr-un nod se dezvoltă două frunze situate una în fața celeilalte) și frunze verticilate (dintr-un nod se dezvoltă trei și mai multe frunze).

 Floarea este o formațiune morfologică reprezentată printr-un lăstar modificat (metamorfozat). În ea se formează semințe, care vor da viață altor plante. O floare contă din periant (caliciu și corolă), stamine și pistil, care sunt fixate pe receptacul. După modul de așezare pe tulpină florile sunt dispuse câte una sau sunt adunate în inflorescențe - racem, spic, știulete, capitul, corimb, umbelă, paneraș.

 Unele plante erbacee, de exemplu, floarea reginei, sunt incluse în Cartea Roșie. Altele, însă, trebuie ocrotite numai în anumite localități, unde se întâlnesc rar. Ar fi foarte bine să întocmiți la școală o hartă a acestor plante erbacee și să le ocrotiți.
erbivore
Erbivore. Calul
  Erbivore (de la cuv. lat. „herba”-iarbă și „vorare”- a mânca) sunt numite animalele mamifere care se hrănesc cu plante. Ele se caracterizează prin prezența unor dinți molari cu suprafața masticatoare plată, cu proeminențe de email dur ș.a., prin dezvoltarea insuficientă a caninilor sau prin lipsa lor, prin prezența unor incisivi daltiformi și a unui intestin lung, cu cecul mare. Se deosebesc erbivore propriu-zise (caii, rinocerii, majoritatea paricopitatelor ș.a.), erbivore adaptate la hrănirea cu fructe (unii lilieci, maimuțele) și erbivore adaptate la hrănirea cu grăunțe (șoarecii și alte rozătoare).
Flora

 Pe fiece continent, în orice țară în procesul evoluției s-a format un anumit asortiment de familii, genuri și specii de plante, totalitatea cărora se numește floră (de la numele latinesc Flora - zeița florilor, primăverii și tinereții). Ea poate fi a unui anumit continent, a unei regiuni geografice, a unei țări ș.a.m.d. Pe glob nu există două zone geografice cu o floră absolut identică. Acest fapt se datorește diversității și deosebirilor care există între plantele din diferite zone. Același lucru e, de altfel, valabil și dacă am vorbi despre animale, adică despre faună. Aceste deosebiri se explică, în temei, prin varietatea climei, solurilor, rocilor, trecutului geologic, precum și prin alte cauze, de exemplu, prin izolarea geografică a diferitelor regiuni. În virtutea acestei izolări, în flora diferitelor regiuni se întâlnesc plante numeroase cu caracter endemic, adică plante care nu se întâlnesc și în alte regiuni, pe alte teritorii (vezi Endemicele).

 Între flora diferitelor regiuni, teritorii, nu există o delimitare strictă și plantele se răspândesc, migrează dintr-o regiune în alta. Uneori acest proces se desfășoară încet, treptat, alteori - foarte repede. „Călătoresc”  specii de plante - algele monocelulare, lintița-de-apă, care sunt duse de curentul de apă, ciulinii. De obicei nu migrează întreaga plantă, ci numai o parte a ei: sporii, semințele, fructele, nodozitățile ș.a.

  Pornind să cerceteze flora unei regiuni, savanții stabilesc mai întâi ce specii și genuri include ea (fac așa-numita inventariere a florei), apoi încep analiza ei - clasificarea speciilor după răspândirea lor geografică, origine ș.a. Se stabilesc legăturile dintre flora cercetată și alte tipuri de floră. Prin aceste cercetări și analize savanții continuă să descopere noi specii de plante.
 Se numesc erbicide (de la cuv.lat. „herba”-iarbă și „caedere”-a ucide) substanțele chimice care au proprietatea de a nimici buruienile. Există erbicide universale și erbicide selective. Erbicidele universale distrug toate plantele (se aplică în raioanele obiectelor industriale, de exemplu, pe aerodromuri). Erbicidele selectiv nimicesc numai buruienile, fără a aduce daune plantelor de cultură. Cele mai eficiente erbicide pentru combaterea lobodei, știrului, rapiței sălbatice din semănăturile de cereale (grâu, orz, păpușoi, mei și sorg) sunt sărurile și esterii acidului 2,4-diclorfenoxiacetic (2,4-D). Pentru buruienile anuale din legumării, livezi și vii sunt eficiente atrazina, prometrina, simazina, eradicanul ș.a. Unele din acestea, ca bunăoară, atrazina și simazina, au o post-acțiune îndelungată, de aceea pe terenurile tratate cu ele, în anul următor nu se seamănă păioase, răsărită, sfeclă de zahăr, deoarece le oprimă.

erbicidele

 Erbicidele se aplică prin prăfuire, stropire sau se introduc în sol sub formă de granule sau praf. Lucrările cu ele necesită multă prudență. Întrucât utilizarea nerațională a erbicidelor poate duce la impurificarea solului și a bazinelor de apă, poate provoca pierea plantelor și a animalelor, deregla relațiile organismelor din cadrul biocenozelor, în multe țări utilizarea lor este reglementată de lege.