Carpologia (de la grec.- „karpos” - fruct și „logos” - știință) este o ramură a morfologiei plantelor, care se ocupă cu studiul fructelor și al semințelor.

fructe
Fructe
 În cadrul cercetării fructelor și a semințelor se ține cont atât de indicii morfologici (originea fructelor, structura tegumentului seminței și pericarpului), cât și de factorii ecologici, deoarece expresia biologică a indicilor morfologici denotă ecologia lor.

 Unul dintre factorii principali ai morfogenezei fructelor este modul de răspândire, de aceea odată cu descrierea morfologică se va elucida și importanța biologică a diversității fructelor.

Semințele diferitelor fructe
 Carpologia studiază și clasificarea fructelor. Există diverse clasificări. La clasificarea morfologică se ține cont de consistența pericarpului (fructe suculente sau uscate) și de numărul de semințe (fructe cu una sau cu mai multe semințe).

 Fructele și semințele se studiază și cu scopul de a pune în evidență direcția lor de dezvoltare în procesul de evoluție.

 În Moldova au căpătat dezvoltare cercetările anatomice și electronomicroscopie ale fructelor suculente și argumentarea gigantismului fructelor. Din 1952 aceste cercetări au fost conduse de profesorul B. Matienco, membru-corespondent al Academiei de Științe a Moldovei.
carnivor lup
Lupul
 Carnivore - ordin de mamifere. Aproape că nu există nici un alt ordin de mamifere care cuprinde animale atât de variate ca formă și dimensiuni. De la nevăstuică ce are 11 cm lungime și cântărește 100 g până la urs, ce atinge 3 m lungime și cântărește până la 700 kg sau până la impozantul leu - regele animalelor.

lei vanatoare
Leii la vânătoare
 Aceste animale au, însă și un șir de trăsături comune: membrele, de regulă, pentadactile, la unele specii - tetradactile, cu ghiare bine dezvoltate; dinții incisivi mici, caninii - lungi și servesc pentru a apuca hrana, carnasierii (molarii) adaptați pentru a tăia și nu pentru a o măcina. Trăiesc solitar sau în grupuri. Duc un mod de viață activ în amurg sau noaptea. De regulă, carnivorele sunt animale răpitoare (se hrănesc cu carne); există, însă, și specii omnivore (mănâncă de toate).
carnivore ursi in lupta
Lupta urșilor

jderi
Jder
 Se cunosc circa 235 specii, răspândite pe tot globul pământesc, cu excepția Antarctidei și Australiei (aici unele au fost aclimatizate). Pe teritoriul fostei URSS se întâlnesc 43 specii (inclusiv 2 aclimatizate - ursul spălător și nurca americană). În Moldova  trăiesc 13 specii (de exemplu, vulpea, vidra, jderii), reprezentanți ai familiilor canide, mustelide și felide.


 Multe specii de carnivore sunt folositoare (au blană valoroasă, distrug insecte și rozătoare dăunătoare). Unele se află pe cale de dispariție și sunt incluse în Cartea roșie a Moldovei. Carnivore se numesc și animalele din alte grupuri sistematice, dar care se hrănesc cu carne.

berbec alpin
Argali - berbeci alpini
 Caprine este denumirea științifică a unei subfamilii de animale rumegătoare paricopitate din familia cavicorne. Prezintă interes berbecul alpin, muflonul, arharul, capra-bezoar, capra falconieră, capra siberiană ș.a. De la unele caprine sălbatice au provenit oile domestice.

caprele oile domesticite
Caprinele domesticite

Muflon
 În fosta URSS au fost răspândite vreo 10 subspecii de berbec alpin propriu-zis, care se deosebesc între ele după structura coarnelor și aspect. Trăiesc în Crimeea, Caucaz, în munții din Asia Mijlocie și în Tuva. Cel mai mare dintre berbeci alpini și cu cele mai frumoase coarne este berbecul argali (argalul). El cântărește până la 200 kg, are coarnele pînă la 125 cm lungime, distanța dintre ele la bază - de circa 50 cm. Berbecii alpini preferă pantele puțin înclinate, numai berbecul zăpezilor (se întâlnește în munții din nordul Siberiei, Extremul Orient și în Cordelierii Americii de Nord) trăiește pe stâncile greu accesibile.

 Un animal interesant dintr-un gen aparte, însă mult înrudit cu berbecii și nu cu bourii, cum se considera într-un timp, este oviboul sau boul moscat. El cântărește circa 200-300 kg, are un păr lung și des (constitui din 60-80% de puf). Pe timpuri (în pleistocen), oviboul era răspândit pe tot întinsul Arcticii. În Eurasia a dispărut demult și nu se știe din ce cauză. Din Alaska a dispărut acum 150 ani, păstrându-se doar în Groenlanda și în sectorul canadian al Arcticii. În prezent oviboul a fost reaclimatizat în Alaska și Șpițberghen. 50 de ani în urmă au fost aduși în Rusia. Li s-a dat drumul pe insula Vranghel și pe peninsula Taimâr. În prezent, în Federația Rusă există circa 50 indivizi de ovibou. E cal mai nordic copitat, rezistă la geruri. Se hrănește cu rogoz, licheni și arbuști polari. Oviboii trăiesc în turme. Iarna se adună pe platourile muntoase deschise, de pe care vântul suflă zăpada. Nu au frică de lupi. Când îi vede, turma rămâne pe loc, ocupă poziția de apărare circulară, adăpostind în centru vițeii. Pe lupi oviboii îi resping cu coarnele și îi strivesc cu copitele.

bou moscat
Ovibou (Bou Moscat)
 Omul, însă, înarmat cu o armă de foc, putea să împuște ușor toată turma care rămânea nemișcată până ce nu pierea ultimul animal. În prezent oviboul este ocrotit în întreaga lume. Întrucât toate speciile de berbeci sunt rare, vânatul lor este interzis sau limitat.


capra de zapada
Capra de zăpadă
 Aproape toți reprezentanții caprelor sălbatice trăiesc în munții Asiei. Capra neagră și capra bezoar sunt răspândite și în Europa, capra alpină și capra de Pirinei - numai în Europa, iar Capra de munte nubiană - în Arabia și Africa de Nord-Est. În Munții Stâncoși din America de Nord trăiește capra de zăpadă.

 Pe teritoriul fostei URSS se întâlnesc 7 specii de capre de munte: capra siberiană, capra neagră, turul de Cuban și turul de Daghestan, precum și goralul siberian, capra falconieră (specii foarte rare, incluse în Cartea Roșie) care se întâlnesc în sudul Asiei Mijlocii și bezoarul sau capra cu barbă, răspândită în Munții Caucaz și în munții Turkmeniei.

ibex bezoar
Capra bezoar
 Capra bezoar este unul dintre strămoșii caprelor domestice. Era vânată special pentru bezoar - depuneri minerale aflate uneori în stomacul sau în intestinul ei. În trecut bezoarul era considerat leac cu efecte miraculoase, mai ales, în caz de intoxicație. Recordul numeric printre capre îl deține capra siberiană sau tecul (circa 500 mii). Caprele de munte trăiesc pe masivele stâncoase de mare altitudine fiind foarte bine adaptate la viața pe stânci.  

 Caprele siberiene, turii, caprele negre au o excelentă capacitate de a sări. Bunăoară, turii, aproape fără a-și lua avânt, pot să sară până la 3-3,5 m și merg de asupra prăpastiei pe cornișe de o palmă lățime. Este foarte greu să te apropii de o turmă de turi, deoarece ei simt mirosul de om de la câteva sute de metri, cât privește văzul - e și mai bun. Toamna, când masculii de tur luptă între ei, sunetele produse de loviturile de coarne se aud la peste un kilometru distanță. În prezent în Caucaz trăiesc 2 specii de tur cu un efectiv de peste 40 mii capete.

Capra siberiană

 Întrucât din cele mai vechi timpuri caprele de munte au servit ca obiect de vânătoare, în prezent numărul lor s-a redus considerabil.

 „Canide” este denumirea științifică a unei familii de mamifere din ordinul carnivorelor. Acestea sunt niște animale de dimensiuni medii, cu botul și urechile ascuțite, cu picioarele lungi înzestrate cu ghiare puternice, cu coada acoperită cu un păr des. Se cunosc 35 specii, care sunt răspândite pe tot globul pământesc (în afară de Antarctica). Majoritatea lor se hrănesc cu carne, unele și cu hoituri, cu vegetale ș.a. Pe teritoriul fostei Uniuni RSS se întâlnesc 8 specii: lupul, lupul-alpin, vulpea-comună, câinele-enot, șacalul, vulpea-afgană, vulpea-corsar, vulpea polară. Pe teritoriul Moldovei - 3 specii: vulpea-comună, lupul și câinele-enot (aclimatizat).

lupi de Carpați
Lupi de Carpați
 Cel mai cunoscut reprezentant al canidelor este lupul. El e un animal puternic, inteligent și neobosit. Are corpul de 1-1,6 m lungime, masa de 30-50 (uneori și de 80) kg. Lupul este capabil să parcurgă într-o noapte o distanță de 60-80 km, dezvoltând în caz de nevoie o viteză de 55-60 km/o. Lupii pot sta flămânzi câte 2-3 săptămâni. Când îi răzbește foamea ei pot să înfulece la o mâncare până la 10 kg de carne, norma zilnică fiind pentru ei de 2 kg. Se hrănesc cu animale mari, precum și cu rozătoare, păsări, insecte; vânatul lor principal în constituie, însă, copitatele atât cele sălbatice, cât și cele domestice.


pereche de lupi
Pereche de lupi
 Lupii trăiesc în pereche. Haitele lor sunt puțin numeroase, fiind compuse, de obicei, din părinți și pui în vârstă de până la un an. Pentru a nu-și pune puii în pericol, lupi nu vânează niciodată în apropierea vizuinei, ci la o distanță de 10-15 km. Lupul e un animal cu o comportare foarte complicată. De exemplu, dacă la vânătoare participă doi lupi, unul din ei e gonaci, iar celălalt atacă prada prin surprindere.

 Rude apropiate ale lupului sunt șacalul și coiotul, care trăiesc în America de Nord.

ciine australian
Dingo - câine australian
 Până în prezent nu se cunoaște bine proveniența câinelui australian dingo. Se consideră că acesta e o specie de câine adusă în Australia de vânători încă în epoca de piatră și care ulterior s-a sălbăticit. El este singurul reprezentant al ordinului carnivore în fauna Australiei și nu a avut concurenți. Spre deosebire de lupi și șacali, care uneori pot fi îmblânziți, câinele-dingo, deși se încrucișează ușor cu câinii de casă, aproape că nu poate fi dresat sau domesticit.

 Câinele domestic face parte din genul lupilor. El e primul animal pe care omul l-a îmblânzit încă în epoca de piatră (cu 9-15 mii ani în urmă).

caine domestic
Câini domestici
 La început omul folosea câinele ca paznic, ajutor la vânătoare, apoi la păscutul vitelor, iar la nord - și ca animal de tracțiune.

 Din cele mai îndepărtate timpuri câinele a fost folosit și la război pentru paza cetăților sau a stăpânului în luptă. Câinii atacau inamicul și calul acestuia. În Asiria există o rasă de câini de luptă care semăna cu digii actuali. Romanii foloseau și ei câini în bătălii și chiar îi îmbrăcau în armuri speciale. Ulterior câinii serveau drept agenți de legătură. De exemplu, câinele lui Petru I, care și-a însoțit stăpânul în toate campaniile lui de luptă, îi ducea ordinele la comandanți și se întorcea cu rapoartele lor. În secolul nostru câinii au fost folosiți în calitate de sanitari, de mineri pentru explodarea tancurilor inamicului ș.a.

 Câinele-lup pe nume Jack a transportat în cursul Celui de-al doilea Război Mondial 2932 rapoarte de luptă. El a trecut de mai multe ori râuri mari (de exemplu, Niprul), a fost rănit de trei ori. Un alt câine - Dick - a găsit 1728 mine. Mulți copii au auzit despre renumiții câini de frontieră, unul dintre care a fost - Ingus - câinele grănicerului N.Carațiupa.

 Dar cât de mult le datorează câinilor știința. Să ne amintim de câinii Laika, Belka și Strelka care au zburat în cosmos. Renumitul fiziolog sovietic I.Pavlov a studiat activitatea nervoasă superioară având drept obiect de cercetare câini. La Sankt-Petersburg, în grădina Institutului de medicină experimentală se află un monument consacrat câinelui. Câinele e un prieten credincios al omului. În prezent se cunosc 400 rase de câini: de serviciu, de vânătoare și decorativi. Printre amatorii ce cresc, educă și dresează câini sunt și mii de copii.

vulpea comuna
Vulpea roșcată
 Vulpea comună sau vulpea roșcată e unul dintre animalele sălbatice întâlnite și prin părțile noastre. Despre șiretenia și dibăcia ei au fost compuse multe povești. Și, într-adevăr, vulpea e extrem de precaută, scapă cu mare iscusință de urmăritori, iar în timpul vânătorii recurge la cele mai variate și mai interesante vicleșuguri. Vulpea populează cea mai mare parte din teritoriul țării noastre. Ea evită pădurile dese și întinse, preferând păduricile, ce alternează cu câmpii deschise, iar în stepă - râpe acoperite cu tufișuri. De câte o raită și prin așezările omenești dens populate. Vulpea un animal folositor. Ea e una din principalele specii de animale de blană din țara noastră. În afară de aceasta, vulpea se hrănește cu șoareci de câmp, care aduc daune agriculturii. Cât privește păsările de casă, vulpea le atacă cu mult mai rar decât se crede.

caine enot
Enotul
 În pădurile din sudul Extremului Orient trăiește câinele enot - singurul reprezentant al canidelor care hibernează. Câinele enot a fost aclimatizat cu succes în partea europeană a fostei URSS. Blana lui lungă și deasă e una dintre cele mai călduroase. Se hrănește enotul cu diferite animale mici, mai ales, cu șoarec de câmp. Mănâncă, de asemenea, fructe, pomușoare, cereale.În America de Sud trăiesc circa 10 specii de vulpi sud-americane de mărimea șacalului, cu picioarele lungi și puternice.

 E destul de original și un alt animal sud-american - lupul cu coamă. În America de Sud și în America Centrală trăiește câinele de pădure, cu corpul îndesat, picioarele relativ scurte și care se aseamănă cu câinii noștri de curte. El populează desișurile din apropierea apelor, este un înotător admirabil și tot în apă poate să vâneze porci de apă (mai numiți capibara), asemănătoare cu cobaii.

lup cu coama
Lupul cu coamă

 În Asia de Sud și de Sud-Est este răspândit lupul cenușiu. În țara noastră acest animal se întâlnește foarte rar.

ciine hiena
Hiena
 Câinele hienă, deși seamănă foarte puțin cu lupul cenușiu, e o rudă de-a lui. El e un animal zvelt, de mărimea unui lup, de colorație neobișnuită, vie, din pete albe-galbene; populează savanele africane. Adunându-se în haite de 40-60 indivizi, vânează antilope. În lipsa copitatelor se hrănește, de asemenea, cu rozătoare și păsări.

 Ihtiologia (din grec. ”ichthys”- pește și ”logos” - știință) este o ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul peștilor. Cercetează, în special, morfologia și anatomia, ecologia și comportamentul, dezvoltarea istorică, legitățile varierii numerice a populațiilor de pești. Ea are, de asemenea, menirea să elaboreze metodele de estimare a rezervelor economice de pește și prognozarea cantităților de pește ce poate fi prins. Ihtiologia generală studiază structura corpului, particularitățile fiziologice ale peștilor, principalele elemente ale ciclului lor vital (înmulțirea, dezvoltarea, nutriția, variabilitatea, migrația), influența factorilor abiotici (temperatura apei, gazele dizolvate, conținutul de săruri, lumina, sunetul ș.a.) asupra populațiilor de pești. Pe baza ihtiologiei generale s-au format un șir de discipline independente, ca fiziologia și embriologia peștilor, piscicultura, bolile peștilor ș.a.

biban pește de rîu
Biban - pește de rîu

halibutul pește de mare
Halibut - pește de mare
Peștele-spada- pește de ocean
 Ihtiologia particulară studiază sistematica peștilor, importanța peștilor în viața omului. Sunt cunoscute  lucrările unor savanți sovietici de vază ca L.S. Berg, A.N. Derjavin, V.K. Soldatov, E.K. Suvorov, I.F. Pravdin, P.G. Borisov, G.V. Nikolskii.

anatomia peștilor
Structura unui pește

 Pe baza cercetărilor ihtiologice se determină cât pește se poate pescui în mări și oceane, în bazinele de apă dulce, se planifică dezvoltarea în continuare a pisciculturii, se prevede modificarea resurselor de materii prime ca urmare a exploatării lor intense de către om. În ultimii ani s-au intensificat cercetările ihtiologice în domeniul acvaculturii, inclusiv și a celei de apă caldă, legată de lărgirea rețelei de stații hidro- și atomoelectrice.