gandaci

 Coleopterele reprezintă cel mai bogat ordin de insecte. Ele sunt atât de variate ca formă și după modul de trai, încât despre unele circulă diferite legende. În Egiptul antic gândacul scarabeu, bunăoară, era socotit sfânt, de aceea în limba latină el chiar este denumit „scarabeul sfânt”.

Cărăbușul de mai
 Unele specii de coleoptere s-au adaptat la viața subterană (în sol sau în peșteri), altele - la viață acvatică. Corpul lor e de 0,3-150 mm lungime (cel mai mare este gândacul Hercule), înzestrat cu 2 perechi de aripi. Aripile anterioare (elitrele) sunt îngroșate, în stare de repaus ele protejează aripile posterioare (membranoase), care servesc pentru zbor. La unele specii aripile există doar în stare rudimentară. În dezvoltarea sa individuală gândacii trec, de regulă, prin 4 stadii: ou, larvă, pupă, imago (unele specii pot avea 6 și mai multe stadii de dezvoltare).

Gândac de Colorado
 Coleopterele sunt înzestrate cu diferite mijloace de apărare împotriva dușmanilor. Unii gândaci fug bine, sar sau își iau rapid zborul din loc, alții - se „prefac morți” sau elimină un lichid cu miros respingător.

 După modul de nutriție gândacii pot fi clasificați în fitofagi (se hrănesc cu vegetale), saprofagi (se hrănesc cu substanțe în stare de putrefacție), răpitori (se hrănesc cu animale mici); printre coleoptere există mulți paraziți.

 Unele coleoptere au grijă de urmași (de exemplu, gândacul de băligar sapă sub grămada de băligar scorburi adânci și adună în ele globule de băligar, în care  depune câte un oușor).

buburuza
Buburuza
 Se cunosc peste 300 mii de specii de coleoptere, larg răspândite. În țara noastră se întâlnesc circa 25 mii de specii, mai ales, în regiunile cu păduri de foioase și în cele de stepă, în Moldova - peste 2 mii de specii.

 Printre gândaci sunt mulți dăunători ai plantelor (de exemplu, cărăbușul de mai, gândacul de Colorado). Există însă și specii folositoare. Din acestea fac parte buburuzele, unele carabide (gândacul carab, calosoma), gândacii pestriți, milabrisul, gândacii cu aripile scurte, care nimicesc multe insecte dăunătoare, precum și gândacul de băligar, scarabeul, gândacul gropar, care îndeplinesc funcția de sanitari.
codrii de tigheci
Codrii Tigheciului
  Codrii este regiunea fizico-geografică situată în partea centrală a Moldovei. Ea ocupă o suprafață de circa 500 mii ha, este una dintre cele mai pitorești și mai bogate regiuni ale republicii, vestită încă din cele mai vechi timpuri prin viile, livezile și pădurile sale. Relieful Codrilor, cu morfologia lui specifică, determinată de alunecări de teren și eroziuni, se caracterizează printr-o fragmentare puternică - văi adânci cu versante abrupte, numeroase hârtoape, râpe, dealuri. Dintre bogățiile subsolului se enumeră argilele și nisipurile. Clima - temperată și continentală. Temperatura medie în ianuarie e de -3,8°C, în iulie +25°C. Din Codri își iau începutul râurile Cula, Ichel, Bîc, Bîcovăț, Ișnovăț, Botna, Cogîlnic, Lăpușna, Bîrnova, Delia. Pentru Codri sunt caracteristice solurile brune și cenușii de pădure, cernoziomurile, solurile aluviale. În trecut aproape tot teritoriul Codrilor era acoperit cu păduri de foioase, mai ales de fag și de stejar.
copac de stejar
Stejarul

 În prezent pădurile de fag, stejar, gorun, frasin, carpen, tei ocupă o suprafață de 103 mii ha. Aici se întâlnesc: căprioare, cerbi, jderi, veverițe, fazani ș.a.

 Codrii ocupă un loc însemnat în economia Moldovei, fiind o regiune în care este foarte dezvoltată viticultura și pomicultura.

 În 1971 în aceasta regiune a fost organizată rezervația naturală de stat „Codrii”.


stejar
Frunze și ghinde de stejar
 Codrii este și denumirea populară,devenită ulterior literară și științifică, a pădurilor aborigene din Moldova, care încă în sec.16 acopereau peste o treime din meleagul cuprins între Prut și Nistru, divizându-se, respectiv, în Codrii Lăpușnei, Codrii Orheiului și Codrii Tigheciului. Codrii au avut un rol deosebit de important la formarea mediului și peisajului acestui colț de pământ de la nord de Marea Neagră, plai cu numeroase izvoare, pârze și râuri, numit de poporul băștinaș „gură de rai”, de oaspeți - „Elveția basarabeană”, iar în perioada sovietică „Moldovă înfloritoare”. Codrii au contribuit la formarea solului local fertil și de fapt, unic în lume.
tei
Flori și frunze de tei

 Codrii au jucat un mare rol în istoria moldovenilor, secole la rând le-a servit el ca adăpost și scut atât față de numeroși năvălitori străini, cât și în lupta lor împotriva boierilor și moșierilor. De aceea strămoșii noștri îi numeau și „Măria ta” ori „frate” și-l slăveau în cânt și versuri.


salcam
Frunze și flori de salcâm
 Arborii aborigeni cu coroane bogate și frunză lată, cu rădăcini puternice și adânci, sunt cei mai eficienți purificatori ai aerului, producători de oxigen. Ei stăvilesc eroziunea solului și alunecările de teren, străjuiesc izvoarele și râurile. Este de datoria tuturor să păstreze ca ochii din cap pădurile aborigene rămase, iar pe cele noi să le creeze asemănătoare Codrilor.
 Prin noțiunea de „climă” se are în vedere totalitatea condițiilor meteorologice caracteristice timp de mai mulți ani pentru o anumită regiune geografică. Clima este determinată de radiația solară, circulația maselor de aer, suprafața subiacentă (apă, uscat, tipul de vegetație).


 Radiația solară condiționează apariția unui șir de fenomene meteorologice, de ea depind particularitățile meteorologice ale unei anumite localități, ea exercită o mare înrâurire asupra activității vitale a plantelor și a animalelor.

 Circulația unor mase enorme de aer, care în unele locuri pot fi calde, în altele reci, uscate sau umede, condiționează schimbarea regimului meteorologic în diverse localități sau regiuni. Astfel de mase de aer se formează în acele regiuni ale globului, care au o suprafață subiacentă omogenă, de exemplu, la latitudinile subtropicale ale oceanelor Atlantic și Indian, în Siberia de Est, Arctica ș.a.

 Clima globului este foarte diversă. Savantul sovietic L.Berg a stabilit 12 tipuri de clime. În perioada sovietică a fost folosită clasificarea elaborată de climatologul B.Alisov, conform căreia fiecare emisferă a globului este împărțită în 7 brâie climatice: ecuatorial, tropical, temperat, polar, subecuatorial, subtropical și subarctic ( respectiv, subantarctic). Fiecărui brâu geografic îi corespunde un tip propriu de climă. Brâului ecuatorial îi este specifică clima ecuatorială. Clima tropicală caracterizează brâiele tropicale, cea temperată - zonele latitudinilor medii (brâiele temperate), iar clima polară (arctică și antarctică) - regiunile Oceanului Înghețat de Nord, Groenlanda, Antarctida și extremitățile sudice ale oceanului Pacific și Indian. Pentru brîile geografice intermediare (subtropicale, subecuatoriale, subractic și subantarctic) este caracteristică clima adiacente (învecinate).

 Pentru descrierea climei se folosesc așa-numiții indici cantitativi ai fenomenelor meteorologice (radiația solară, condițiile meteorologice, precipitațiile, umiditatea, nebulozitatea, regimul vânturilor ș.a.).

 Clima republicii noastre este temperată continentală, iarna este blândă și scurtă, vara - călduroasă și lungă. Temperatura medie anuală a aerului pe întreg teritoriul este pozitivă și constituie în partea nordică a republicii +8...+9°C,  în partea centrală +9...+9,5°C, în cea sudică +9,5...+10°C. Cantitatea medie anuală de precipitații oscilează între 380 și 550 mm. În timpul rece al anului de asupra teritoriului republicii domină cerul acoperit. În lunile de iarnă numărul de zile cu cer senin este minim (2-3). Media anuală a zilelor cu cer acoperit în raport cu nebulozitatea totală variază de la 120-135 în partea de nord, nord-est și est până la 105-115 în partea de sud și sud-est a republicii. Cel mai mic număr de zile fără soare se observă în perioada de vară (în iulie astfel de zile aproape că nu sunt). Din când în când în multe regiuni ale țării noastre și zone ale lumii au loc devieri climatice, care influențează asupra multor ramuri ale economiei naționale. Iată de ce omul este nevoit să țină cont de climă, de „capriciile” și legitățile ei. Cel mai mult depinde de varierile climei agricultura. Asupra ei acționează și gerurile, și arșița, și precipitațiile abundente, și seceta. Clima determină granițele de cultivare a unor culturi agricole, de ea depinde productivitatea și calitatea produselor agricole. Condițiile climatice din republica noastră sunt favorabile pentru creșterea și dezvoltarea unui număr mare de culturi agricole din zona temperată continentală. La noi există condiții optime pentru cultivarea cerealelor, culturilor tehnice, viței de vie și a legumelor, precum și pentru dezvoltarea pomiculturii.
purcei de mare
Cobaii

  Patria acestor rozătoare mici e America de Sud. Acolo ele au fost domesticite încă de incași. Erau crescute în cuști atât pentru distracție, cât și pentru carne. În Europa au pătruns în sec.16 (pe timpul lui Columb). Tot atunci li s-a dat și numele cam ciudat de „purcei de mare”: „purcei” li s-a zis pentru semănarea lor, deși cam depărtată, cu porcii domestici, iar „de mare” pentru că au fost aduși de peste mare. În locurile de origine sunt numiți și „aperea” sau „gui”. În total familia lor, denumită caviidae, întrunește peste 20 specii de rozătoare sud-americane. Cel mai mare dintre ele - mara - poate atinge lungimea de 1m. Trăiesc, de regulă, 6-8 ani. Cobaii constituie un obiect clasic pentru cercetări de laborator și sunt larg răspândiți ca animale domestice. Nu lipsesc din colțișoarele naturii vii în școli.
baie purcel de mae
Cobai după baia lunară

 De obicei, sunt întreținuți în cuști de sârmă sau în lăzi de lemn neacoperite (cu fundul de 70x70 cm și înălțimea pereților de 25-30 cm). Pe marginea de sus a cuștii se bate o ramă lată de 5-6 cm ca animalele să nu poată ieși afară. Întrucât cobaii rup hârtia imediat, iar în nisip se înmulțesc diferiți paraziți periculoși, în cușcă li se așterne rumeguș uscat. Tot în cuște se pune o cutiuță mică, neacoperită, în care cobaii își vor face din cârpe cuibul.

purcelus de mare busuioc
Cobai cu verdeață de busuioc
 Li se dă de mâncare într-un vas de lut de două ori pe zi. Un animal are nevoie zilnic de 40-50 g grăunțe (grâu, păpușoi, crupe de mei, de ovăz), până la 100 g de vegetale (iarbă, varză, morcov, castraveți, sfeclă ș.a.m.d.), 2-3 picături de untură de pește, puțină brânză de vacă, pâine, lapte. Ca incisivii să le fie bine ascuțiți cobailor li se dau și crenguțe (cu excepția celor de liliac, care pentru ei sunt dăunătoare). În scop igienic cobaii trebuie scăldați periodic în apă caldă cu săpun, apoi, după ce li se usucă blana - pieptănați. Totodată ei trebuie feriți de răceală.
 Toată lumea știe că semnalele de interzicere, de alarmă, de pericol sunt de culoare roșie. De aceea cartea, în care au fost incluse diferite specii de plante și animale ce sunt pe cale de dispariție sau au devenit rare, a fost numită Cartea roșie.

Lupi marsupiali (animale dispărute în anii 1900)
 Geno-fondul planetei (totalitatea organismelor vii), care s-a format timp de milioane de ani, suferea schimbări lente în corespundere cu succesiunea epocilor geologice. Odată cu dezvoltarea activității omului au început să se schimbe intens și condițiile de viață ale celorlalte organisme vii. În primul rând, au avut de suferit animalele. Ca urmare a inventării unor noi arme și metode de vânătoare multe dintre ele au fost nimicite. Omul a început să taie pădurile, să desțelenească stepele, preriile, fapt care a avut influență negativă asupra lumii vegetale și a celei animale.

Pantera de Florida (pe cale de dispariție critică)
 Ritmul de dispariție a unor specii a devenit amenințător. În cadrul unor grupuri de vertebrate au fost nimicite câte 10-20 specii la sută. Și numai după ce unele specii au dispărut, oamenii au înțeles că acest proces este ireversibil și că nu există procedee prin care s-ar putea restabili măcar o singură specie.

peste tropic
Scleropages de Malaysia (pește tropic pe cale de dispariție)
 Dispariția speciilor de plante și animale, micșorarea numărului lor, precum și a arealelor pe care le ocupă, îngrijorează de ani de zile întreaga omenire. În 1948 Uniunea Internațională pentru ocrotirea naturii și resurselor naturale (UION) a fondat o comisie specială cu scopul de a studia speciile rare de plante și animale și de a preveni dispariția lor. Materialul acumulat de această comisie a fost pus la baza Cărții roșii a UION (numită și Cartea roșie mondială). S-au editat 6 volume, dintre care unul vizează plantele. În conformitate cu informațiile oficiale până în anul 1979 în Cartea roșie mondială au fost incluse 321 specii și subspecii de mamifere, 485 specii și subspecii de păsări, 141 specii și subspecii de reptile, 41 specii și subspecii de amfibii, 194 specii și subspecii de pești.

vidra
Vidra (mamifer inclus în Cartea roșie a RM)
 Foile din Cartea roșie mondială sunt de diferite culori. Pe foile de culoarea roșie este tipărită informația cu privire la speciile pe cale de dispariție. Despre așa-zisele „specii vulnerabile” - pe foi galbene, despre cele rare - pe foi albe. Există și foi îmbucurătoare - foile verzi: pe ele se înregistrează informația despre speciile restabilite, care nu se mai află în pericol. Însă, cu părere de rău, numărul acestor foi este încă mic. Foile cenușii sunt rezervate speciilor rare și puțin cunoscute.

rindela umbrelata
Rindela umbrelată (planta, Cartea roșie RM)
 În Cartea roșie găsim date informative despre fiecare specie inclusă: răspândirea ei în trecut și în prezent, locul de trai, modul de viață, ritmul de înmulțire, numărul de indivizi ce se păstrează doar în grădinile zoologice din lume ș.a. Se indică, de asemenea, măsurile care se aplică în diferite țări pentru apărarea și ocrotirea speciei respective. Cartea roșie nu numai că semnalizează pericolul ce a apărut, ea reprezintă și un document de program pentru salvarea plantelor și animalelor. Fiecare țară, pe teritoriul căreia se află o specie inclusă în Cartea roșie mondială, poartă răspundere morală în fața omenirii pentru ocrotirea ei.

 În țara noastră ocrotirea naturii este una dintre sarcinile fundamentale ale guvernului, ale organelor obștești. Cu scopul de a folosi în mod rațional, de a restabili și a conserva resursele naturale au fost promulgate legile: „Despre ocrotirea și folosirea resurselor forestiere”, „Despre ocrotirea și folosirea lumii animale”.

 Cartea roșie a Uniunii RSS a fost fondată în 1974, iar prima ediție a ei a apărut în 1978. Acesta a fost un eveniment de mare importanță în activitatea desfășurată în țara noastră cu privire la protecția plantelor și animalelor. Cartea roșie avea foile albe. În 1983 în ea erau incluse 94 specii și subspecii de mamifere, 80 specii și subspecii de păsări, 9 specii de amfibii, 37 specii de reptile, 9 specii de pești, 219 specii de insecte, 2 specii de crustacee, 19 specii de moluște, 11 specii de viermi. Asemeni în Cartea roșie au fost incluse 681 specii de plante superioare, 32 specii de mușchi, 29 specii de licheni și 20 specii de ciuperci. Speciile sunt împărțite în două grupe: grupa A și grupa B.

 În grupa A au fost incluse speciile, numărul și arealul cărora s-a micșorat brusc și continuă să se micșoreze ca urmare a stârpirii speciilor, a distrugerii locurilor de trai sau din alte cauze. Pentru salvarea acestor specii e nevoie să se creeze rezervații naturale, braniști, sectoare provizorii.

cartea rosie editia III
Cartea roșie a RM ediția III
 Din grupa B fac parte speciile rare, al căror număr și areal tind să se micșoreze în permanență. Aici au fost incluse și speciile mai puțin studiate, care au nevoie de cercetări suplimentare. A doua ediție a Cărții roșii a URSS a apărut în 1984. În afară de mamifere, păsări, reptile, amfibii și plante superioare, ea cuprindea și alte grupuri sistematice de animale și plante ce au nevoie de ocrotire - pești, insecte, crustacee, moluște, ciuperci, licheni, mușchi.

 Noua ediție cuprindea aproximativ 700 specii de plante și 500 specii de animale.

 Au fost publicate și Cărțile roșii ale republicilor unionale. În martie 1976 pe baza Hotărârii Sovietului Miniștrilor al RSSM a fost fondată Cartea roșie a RSS Moldovenești. Ea a fost editată în 1978. Pe fiece foaie a ei este descrisă o singură specie, e dată ilustrația respectivă și harta arealului. În acest document de stat au fost incluse 26 specii de plante și 29 specii de animale(8 specii de mamifere, 17 specii de păsări și 4 specii de reptile).

Dropie mică (pasăre inclusă în Cartea roșie RM)
 Pe parcurs au fost adunate noi materiale și informații despre flora și fauna republicii. Pe baza acestor date prima ediție a fost revăzută și complectată. Astfel, Cartea roșie a RSS Moldovenești (Ediția a II) cuprinde 130 specii de plante și 108 specii de animale. Dintre plantele care au fost incluse în această ediție fac parte ghiocelul, vonicerul, estivalul, coroniștea elegantă; dintre  animale - nictatul gigantic, pisică sălbatică, cocostârcul negru, dropia mică, șarpele Esculap ș.a. Pentru prima dată în Cartea roșie au fost incluse specii rare de ciuperci, mușchi și licheni.


 
Câteva specii de plante incluse în Cartea roșie a URSS (bujorul peregrin, degetarul lânos, albăstruia Tirke și albăstruia Angelescu) se întâlnesc numai pe teritoriul republicii noastre. Pentru ca plantele și animalele, ce populează pădurile și câmpiile, râurile și iazurile să nu dispară niciodată de pe meleagurile noastre pitorești, fiecare cetățean trebuie să aibă a atitudine cruțătoare față de ele.