Efemere se numesc plantele anuale care au o perioadă de vegetație foarte scurtă. Se cunosc circa 400 specii de plante efemere, ce fac parte din diverse familii. Ele populează stepe și pustiurile. Primăvara devreme, cînd solul conține destulă umezeală, efemerele cresc intens și în 5-6 săptămîni izbutesc să înflorească și să producă semințe. Astfel ele se „salvează” de secetă. Efemerele sînt plante miniaturale, cu un sistem radicular slab dezvoltat și frunze mici. Unele, de exemplu, bărbușoara fac semințe chiar și atunci cînd au o înălțime de numai 1-2 cm. În anii cu precipitații abundente unele efemere ating înălțimea de 20-30 cm, sau chiar de 50 cm.

plante efemere
Plante efemere

  În regiunile aride rolul acestor plante este extrem de important - ele servesc drept hrană pentru erbivorele sălbatice și pentru animalele agricole. Vara efemerele pier, iar semințele lor se păstrează în sol pînă primăvara.

  Efemeroide se numesc plantele ierboase perene, ale căror organe subterane (bulbii, tuberculii) există timp de cîțiva ani, iar organele aeriene trăiesc doar cîteva săptămîni. Aceste plante sînt caracteristice  pentru regiunile aride (de exemplu, unele specii de rogoz, firuța cu bulbi), pentru silvo-stepe și pădurile foioase (brîndușe, viorele, brebenei, scînteiuțe, ceapa-ciorii ș.a.)

plante efemeroide
Plante efemeroide
 Eucariotele (de la cuvintele grecești ”eu” - bine, deplin și ”karyon” - nucleu) constituie un supra-regn al organismelor vii, celulele, cărora au spre deosebire de cele ale procariotelor, au nucleu bine conturat, separat de citoplasmă prin membrana sa nucleară. Materialul genetic se găsește, de regulă, în cromozomi, care sînt uniți între ei cu ajutorul unor proteine specifice numite histone. Celulele eucariotelor au mitocondrii, plastide, ribozomi și alte organe, se divid prin mitoză și prin meioză. Din eucariote fac parte ciupercile, algele (cu excepția celor verzi-albastre), plantele superioare, protozoarele și animalele superioare.

celula eucariote
arbore de eucalipt
 Eucalipt este denumirea unui gen de plante perene din familia Mirtacee reprezentat, mai ales, prin arbori ce ating înălțimea de 150 m, au trunchiurile puternice și drepte cu scoarța galbenă, liliachie, netedă, fibroasă sau scuamoasă. În pădurile de eucalipt e multă lumină, pentru că prin coroanele acestor arbori razele trec ușor, ajungând până la sol.

 Se cunosc peste 500 specii răspândite, mai ales, în Australia, care e patria lor. Eucalipții cresc repede și la vârsta de 10 ani ei ating înălțimea de 25 m. Întrucât evaporă intens apa, eucalipții sunt plantați pe solurile mlăștinoase pentru a le seca. Pe litoralul caucazian Mării Negre și în Crimeea se cultivă în scop decorativ peste 30 specii de eucalipt.

 Lemnul greu, tare, compact, elastic și rezistent al acestui arbore nu putrezește și nu este atacat de dăunători, de aceea se folosește la construcția de nave, poduri, vagoane, din el se fac traverse de cale ferată, se confecționează mobilă ș.a. Din frunzele și lăstarii tineri de eucalipt se extrag uleiuri eterice folosite în medicină (pentru cicatrizarea rănilor, tratarea anghinei), în parfumerie (se obțin repelenți contra țânțarilor, furnicilor) ș.a.

 Acest arbore mândru și zvelt poate înfrumuseța orice parc, iar aroma de rășină pe care o emană frunzele lui bogate în fitocide, asanează aerul.