Geologia (din cuv. grecești „ge” – Pământ și „logos” – știință) este un complex de științe despre Pământ. După cum au stabilit savanții planeta noastră este alcătuită din mai multe învelișuri, numite geosfere, care diferă după densitate și constituție. Se deosebesc geosfere interioare sau adânci (nucleul Pământului sau barisfera și mantia Pământului, care constituie sferele cele mai dense ale globului pământesc) și geosfere exterioare (litosfera sau scoarța terestră, hidrosfera sau învelișul de apă și atmosfera sau învelișul gazos).
Geologia se ocupă, în deosebi, cu studierea învelișului de piatră al Pământului, precum și cu sferele mai adânci ale acestuia. Ea studiază modul de formare și istoria dezvoltării globului pământesc: structura și constituția acestuia, mai ales a scoarței terestre; procesele care se petrec în interiorul și exteriorul Pământului (vulcanism, cutremure de pământ); procese care contribuie la modificarea și evoluția scoarței terestre (alterarea rocilor și spălarea lor, cutarea stratelor de roci ș.a.); legitățile de formare și repartiție a diferitelor minerale, roci și zăcăminte de substanțe minerale utile în scoarța Pământului. Scopul științific și practic al geologiei este de a cunoaște structura geologică a Pământului și dezvoltarea lui în timp și spațiu; de a reconstitui istoria diferitelor procese geologice; de a determina legile de dezvoltare a diferitelor fenomene geologice; de a descoperi zăcăminte de minereuri, petrol și gaze naturale, cărbuni, materiale de construcție, sare, pietre prețioase, îngrășăminte minerale utile și alte substanțe minerale.
Pentru rezolvarea acestor probleme se execută un complex de lucrări geologice, numite lucrări de prospecțiune, care au drept scop descoperirea zăcămintelor de substanțe minerale utile, precum și un alt complex de lucrări, numite lucrări de exploatare, care stabilesc dimensiunile corpului de minerale utile, condițiile lui de zăcământ, cantitatea de mineral util și calitatea lui în vederea extragerii lui raționale.
Pentru înfăptuirea lucrărilor geologice în diferite regiuni ale globului pământesc se organizează expediții geologice. Acestea efectuează observații pe teren (văi, câmpii, păduri, munți, șesuri, în mări și oceane), care au drept scop stabilirea componenței stratului de roci, poziției lor în spațiu, extinderii lor ș.a. Aceste lucrări poartă denumirea de cartare geologică.
Diversitatea problemelor de studiu a contribuit la împărțirea geologiei într-o serie de discipline, care cu timpul au devenit independente. Astfel au apărut: mineralogia (studiază minerale), petrografia (studiază rocile), cristalografia (studiază structura cristalelor din care sunt formate mineralele și rocile), geochimia (studiază compoziția chimică a globului pământesc), tectonica și geotectonica (științele despre structura Pământului, mișcările scoarței terestre, formarea munților și depresiunilor), vulcanologia (studiază acțiunea vulcanică a Pământului, formarea vulcanilor și produsele erupțiilor vulcanice), geologia istorică (studiază istoria dezvoltării geologice a Pământului și legitățile evoluției acestuia în timp și spațiu, vârsta formațiunilor geologice), stratigrafia (prezintă o ramură a geologiei istorice ce studiază succesibilitatea formării rocilor).
Acumularea cunoștințelor geologice a început încă din timpuri străvechi, când învățații antici greci Pitagora, Herodot, Aristotel și alții au încercat să explice unele fenomene geologice ca, de exemplu, cutremurele de pământ sau erupțiile vulcanice, acțiunea apelor subterane ș.a.
Studierea mai aprofundată rocilor și mineralelor a început, însă, în a doua jumătatea a sec. 18 – începutul sec. 19, odată cu dezvoltarea industriei capitaliste și creșterea necesarului de materie primă minerală. Primele încercări de a sistematiza datele geologice acumulate până atunci au fost făcute în Rusia de către M. V. Lomonosov.
Cei mai de vază savanți geologi ruși și sovietici sunt N. I. Andrusov (1861-1924), A. D. Arhangelskii (1879-1940), V. A. Obrucev (1863-1956), N. M. Strahov (1900-1978) ș.a.
