Genetica (de la cuv. grecesc „genesis” – origine, proveniență), este știința despre legile eredității și variabilității la organismele vii și despre dirijarea acestor fenomene. Ea studiază legitățile moștenirii diverselor particularități și însușiri la formele parentale, elaborează metode și procedee de dirijare a eredității. Aplicată în practica de obținere a noi soiuri de plante și rase de animale, ea permite programarea ontogenezei acestora și obținerea unor organisme cu anumite caractere.
Bazele geneticii modernă au fost preconcepute de către naturalistul G. Mendel, care în 1865 a stabilit principiul discontinuității la moștenirea diverselor particularități și însușiri ale organismelor. Prin experiențele sale efectuate asupra mazării Mendel a demonstrat, că în urma încrucișării plantelor parentale particularitățile lor nu dispar și nu se amestecă, ci se transmit descendenților fie într-o formă caracteristică unuia dintre părinți, fie într-o formă intermediară, manifestându-se din nou la generațiile următoare în anumite raporturi cantitative. El a demonstrat, de asemenea, că există purtători materiali ai eredității, numiți ulterior gene.
La începutul sec. 20 biologul american T. Morgan a fundamentat teoria cromozomială a eredității, potrivit căreia particularitățile ereditare sunt determinate de cromozomi – componenți obligatorii ai tuturor celulelor. Savantul a demonstrat, că genele sunt aranjate în cadrul cromozomului în mod liniar și sunt unite între ele. Fiecare caracter este determinat de anumite ansambluri de gene, aflate în unul din cromozomii aceleași perechi. În procesul de formare a celulelor sexuale cromozomii fiecărei perechi se despart, ca rezultat formându-se celule cu garnitura înjumătățită (haploidă) de cromozomi. Garnitura deplină (diploidă) se formează în procesul fecundării. Prin urmare un organism nou capătă cromozomi de la ambii părinți, iar împreună cu ei moștenește și particularitățile corespunzătoare.
În deceniul al treilea al sec. 20 a apărut genetica mutațională – o ramură a geneticii care studiază mutațiile aparatului genetic, care se transmit prin ereditate. Apărute în celulele sexuale, mutațiile se pot manifesta prin schimbarea numărului de cromozomi sau prin modificarea structurii lor. Savantul sovietic N.I. Vavilov a stabilit, că la plantele înrudite au loc modificări mutaționale asemănătoare: de exemplu, la grâu se modifică culoarea spicului, gradul de aristate (de dezvoltare a țepilor). Această legitate se explică prin compoziția asemănătoare a genelor din cromozomii speciilor înrudite. Descoperirea făcută de către N.I. Vavilov a fost numită legea seriilor omoloage în variabilitatea ereditară. Pe baza ei se poate prevedea apariția unor anumite modificări la plantele de cultură.
În același timp a luat ființă genetica populațiilor, care se ocupă cu studiul factorilor fundamentali ai evoluției – ereditatea, variabilitatea și selecția – în anumite condiții ale mediului extern, în populații. Fondatorul acestei școli științifice a fost învățatul sovietic S.S. Cetverikov. În deceniul al patrulea geneticianul N.K. Kolțov a presupus, că cromozomii reprezintă niște molecule gigantice, anticipând astfel apariția geneticii moleculare.
Mai târziu s-a dovedit, că cromozomii prezintă niște lanțuri lungi de acid dezoxiribonucleic (ADN) asamblate cu proteină. În moleculele de ADN este cifrată informația ereditară, programa de sintetizare a proteinelor – substanțe ce constituie baza vieții pe Pământ.
Genetica modernă se dezvoltă multilateral. Ea cuprinde diferite ramuri: genetica microorganismelor, genetica plantelor, genetica animalelor, genetica omului. Genetica este strâns legate și de alte științe biologice – de teoria evoluționistă, biologia moleculară, biochimie. Ea constituie baza teoretică a selecției plantelor și animalelor. Pe baza cercetărilor efectuate în domeniul geneticii au fost elaborate metode de obținere a hibrizilor de păpușoi, de răsărită, sfeclă-de-zahăr, castravete, precum și a hibrizilor și metișilor de animale, care au, datorită heterozisului, o productivitate sporită. Investigațiile geneticienilor au condus la obținerea unor noi soiuri de roșii rezistente la salinitate și la înghețuri, soiuri de păpușoi, soia, triticale ș.a. Datele obținute în urma cercetărilor în domeniul geneticii au o mare importanță și pentru medicină.
