Florile totdeauna l-au încântat pe om prin frumusețea și aroma lor. Vizitând țări îndepărtate, savanții și călătorii aduceau și cultivau în Europa multe plante exotice. În acest fel din Turcia s-au răspândit în toată lumea lalelele, din Japonia, China și Orientul îndepărtat – crizantemele și crinii, din India și Iran – trandafirii, iar din Africa de Sud – gladiolele.
Floricultura este o ramură a fitotehniei care se ocupă cu creșterea plantelor ornamentale și a celor cu flori. Pentru a putea cultiva flori trebuie să cunoaștem multe, și nu numai despre proprietățile lor ornamentale, dar și despre solul pe care vor crește ele, despre îngrășăminte și hrănirea suplimentară, despre înmulțire, dăunători și boli. Cu ajutorul căldurii, luminii, umezelii, nutriției aeriene și minerale se poate dirija creșterea și dezvoltarea plantelor în orice perioadă a anului. Acești factori acționează în complex, și nu se pot înlocui reciproc, deși în diferite perioade ale anului fiecare dintre ei poate să devină factorul principal. De exemplu, primăvara este nevoie în primul rând de căldură și substanțe nutritive, vara – de umezeală, toamna și iarna – de lumină.
Multe depind de sol, de calitatea lui. În floricultură se folosesc câteva tipuri principale de sol: înțelenit, de pădure, humic de băligar, turbos, de compost, de grădină ș.a. Fiecare se păstrează aparte are o destinație anumită. O mare importanță o au în floricultură și îngrășămintele.
Sunt deosebit de eficiente îngrășămintele organice: gunoiul de grajd, mustul de băligar, găinațul, turba, composturile. Ele se introduc, de regulă, toamna, împreună cu cele minerale.
Îngrășămintele se introduc și în timpul lucrării
solului înainte de plantare, iar ca substanțe nutritive suplimentare – în decursul perioadei de vegetație. Îngrășămintele greu solubile și cele cu acțiune lentă (clorura de potasiu, superfosfatul, făina de oase, cenușa), precum și bălegarul, se introduc primăvara sau toamna în stare uscată.
Solul se pregătește cu multă grijă. Se sapă, în dependență de cultură, la o adâncime de 25-35 cm, înlăturându-se buruienile și gunoaiele. Pentru plantele care se cultivă primăvara solul se pregătește de cu toamnă, iar pentru cele care se cultivă toamna – de cu vară. Semințele și materialul de plantare trebuie să fie calitative, adică să aibă o capacitate germinativă înaltă. Semințele se seamănă primăvara în lădițe, ghivece sau în sere. Plantele multianuale și multe din plantele cu bulbi (lalelele, narcișii) se sădesc toamna.
Plantele decorative pot fi împărțite în trei grupe de bază: anuale, bienale și multianuale (perene).
La plantele anuale ciclul de dezvoltare durează, de regulă, un an. Se consideră anuale și acele plante multianuale, care în condițiile noastre climaterice se cultivă ca plante anuale (gura-leului, verbena, lobelia, salvia ș.a.). Plantele anuale sunt foarte variate în ceea ce privește coloritul și înălțimea. Cele mai răspândite sunt pufuleții, gura-leului, ruja-de-toamnă, vâzdoagele, verbena, hilimica, micsandra, condurul-doamnei, petunia, brumărele ș.a.
Plantele bienale se seamănă, de regulă, la începutul verii și înfloresc în al doilea an. Majoritatea lor sunt plante multianuale, dar care după doi ani de vegetație formează flori mici și își pierd valoarea decorativă. Sunt bienale panseluțele, garofița-de-grădină, clopoțeii, nalba, bănuții, nu-mă-uita, degetarul, margaretele.
Plante decorative multianuale sunt și erbaceele care cresc timp de câțiva ani pe același loc. Dintre organele lor vegetative metamorfozate iernează rizomii, bulbii, tuberculii. Aceste plante ocupă un loc de frunte în grădini și parcuri.
După tipul de formare a mugurilor florali plantele decorative multianuale se împart în patru grupe: care formează muguri vara pentru a înflori în anul următor (narcișii, lalele); care formează muguri florali toamna (bujorii, stânjenelul, ciuboțica-cucului, badanul); care formează muguri primăvara pentru a înflori în același an (căldărușele, nemțișorii, lupinul); care formează muguri vara pentru a înflori în același an (solidago, brumărelele).
Asortimentul de flori multianuale e foarte mare. Se cunosc mii de soiuri de bujori, stânjenei, lalele, narciși. Cele mai răspândite flori multianuale sunt: căldărușele, flutureii, nemțișorii, stânjeneii, lăcrămioarele, crinul-galben, macul-turcesc, bujorul, ciuboțica-cucului, brumărelele, crinii, narcișii, lalelele, șofranul.
Plantele multianuale cer o îngrijire mult mai simplă decât cele anuale. Ele pot fi folosite pentru a crea cele mai felurite compoziții de flori. Se înmulțesc ușor pe cale vegetativă – prin divizarea tufelor, prin butași tuberobulbi (gladiolele, șofranul) și bulbi (lalelele, crinii).
Pe teritoriul Moldovei cresc circa 3500 specii, soiuri și forme de plante decorative, care se cultivă pe teren deschis; circa 2500 specii se cultivă în sere și oranjerii. În Moldova funcționa în 1977 asociația republicană agroindustrială „Victoria”, care includea 13 sovhozuri specializate în creșterea plantelor decorative, răsaduri de flori și producerea materialului semincer. La Grădina Botanica din țara noastră se cultivă circa 12 mii specii de diferite plante decorative. Un mare aport la dezvoltarea floriculturii în republică l-au adus savanții C. Dvornicova, V. Savva, M. Bodrug ș.a.
La orice școală, pe lotul experimental trebuie să fie organizat un sector de floricultură, cu straturi și răzoare bine amenajate, cu un asortiment variat de flori.
