Cactuși este denumirea plantelor din familia cactacee. În natură există peste 3000 specii de cactuși. Patria acestor „arici verzi” din lumea vegetală este continentul american. Ea se întinde de la Canada până la Patagonia, cuprinzând și unele insule din Oceanul Pacific și Oceanul Atlantic.
Cactușii sunt răspândiți în zonele de deșert, de semideșert, în zonele de stepă și în pădurile tropicale, atât de litoral, fiind mereu stropiți de apa sărată a oceanului, cât și în raioanele muntoase, ridicându-se uneori până la 5000 m de asupra nivelului mării.
Cactușii au apărut pe Pământ cu mai bine de 55 mln de ani în urmă. Strămoșii acestor plante originale au trăit în condițiile favorabile ale tropicelor și sub-tropicelor și aveau tulpini și frunze obișnuite, ca și alte plante. Pe măsura schimbării condițiilor climatice, care deveneau tot mai aride, se schimbau și cactușii, adaptându-se la condițiile extremale de existență. Frunzele lor s-au transformat în spini, ghimpi, țepi și perișori, care ne surprind prin diversitatea de forme, culori și dimensiuni. Tulpinile cactușilor s-au îngroșat treptat, devenind cărnoase și fiind, de cele mai dese ori, acoperite cu o pojghiță de ceară. Datorită acestor particularități (care sunt o adaptare la condițiile de secetă), aceste plante folosesc într-un mod foarte economic apa pe care o acumulează cu mare greutate.
Și totuși, în pădurile tropicale mai întâlnim și azi cactuși înzestrați cu frunze adevărate, cum sunt de exemplu, speciile străvechiului gen pereschia.
Cactușii pot avea formă de arbori, de arbuști, de semiarbuști sau de plante erbacee. Există cactuși pitici, cu înălțimea de numai 1-2 cm și cactuși cu înălțimea până la 10-12 m (Cereus Dayami din Argentina, care atinge circa 25 m înălțime și e un adevărat gigant în lumea cactușilor); cactuși cu tulpina în formă de coloană, de candelabru și cactuși- „butoaie”, care pot acumula până la 2500-3000 l de apă.
Cactușii în floare reprezintă o adevărată feerie, cucerindu-ne prin diversitatea culorilor. Florile lor pot avea de la 2 mm în diametru (la unele specii de ripsalis) pînă la la 45 cm (la unele specii de hilocereus).
Majoritatea cactușilor se caracterizează prin polenizare încrucișată: cu ajutorul insectelor, vântului, păsărilor (minunatele colibri) și chiar a liliecilor.
Ziua în pustiu aerul și solul se înfierbântă, iar noaptea temperatura lor scade până la 10-12°C. La o scădere de temperatură atât de bruscă umezeala care se găsește în aer, fie chiar și în cantități mici, noaptea se depune pe cactuși și pe sol, sub formă de rouă. Iată acum încep să lucreze acumulatorii de umezeală: ghimpii, perișorii și rădăcinile laterale, pe care cactusul și le împrăștie ca pe o plasă, până la o distanță de 4-5 m. Rădăcina principală servește, în special, pentru fixarea tulpinii de pământ. La mulți cactuși rădăcina principală este îngroșată, servind drept „depozit” de substanțe nutritive.
Cunoașterea particularităților de trai ale cactușilor în natură are o mare importanță pentru crearea condițiilor necesare acestor viețuitoare ghimpoase de pe pervazurile noastre. Cactușii originari din pustiu au nevoie mult de soare, ei trebuie expuși la lumină circa 3-4 ore pe zi.
Însă soarele prea fierbinte le provoacă arsuri – pe lăstarii tineri apar niște pete galbene. Deosebit de periculos este soarele de primăvară, când cactușii după repausul lor de iarnă încep să crească. Primăvara ei trebuie obișnuiți treptat cu soarele, umbrindu-i cu hârtie albă sau cu tifon. La fel se procedează și vara, când îi scoate la fereastră sau în grădină. Cactușii au neapărată nevoie de aer proaspăt și dacă nu aveți posibilitate să-i duceți în grădină, aerisiți mai des încăperea unde se află acestea. Nu uitați, însă, că „aricii verzi” pot și să „răcească”, ei nu suportă curenții de aer.
Deși majoritatea cactușilor sunt locuitori ai pustiului, nu procedăm corect atunci când îi udăm rar, indiferent de anotimp. Vara pământul din ghivece trebuie să fie umed. Dacă solul este uscat, rădăcinile subțiri pier, iar dacă are prea multă apă – toată planta putrezește. Pe timp cald, însorit cactușii trebuie udați de 2-3 ori pe săptămână, când e arșiță – mai des, iar pe timp ploios și posomorât – mai rar. Această regulă trebuie să o știți bine. Vara e bine să-i stropim zilnic cu ajutorul unui pulverizator sau săi udăm cu o stropitoare. Cactușii trebuie stropiți dimineața devreme, când soarele abia răsare, sau seara. Nu se stropesc numai cactușii acoperiți cu perișori albi lungi și deși, deoarece apa îi încâlcește perișorii, lipsind planta de farmec.
Cactușii vor fi udați numai cu apă moale (e de dorit cu apă de ploaie) de temperatura camerei. Apa dură care conține multe săruri de calciu și magneziu este dăunătoare pentru cactuși, mai ales, pentru cei tineri. Vara plantele se udă cu apă acidulată: la 1 L de apă se adaugă o boabă de cristale de acid citric sau boric. Fiți atenți, ca această apă să nu nimerească direct pe plantă.
Pentru cactușii din emisfera de nord sfârșitul toamnei și iarna (de la mijlocul lunii noiembrie până la sfârșitul lui februarie) este perioada de repaus. Cum să-i îngrijim în acest timp? Trebuie să-i așezăm într-un loc răcoros și luminos, de altfel ei vor continua să crească, lăstarii lor vor deveni lungi, subțiri și de o culoare verde-deschisă. Cactusul se va atrofia, va crește încet și nu va înflori niciodată. De aceea ghivecele se vor aranja pe pervaz pe un suport de lemn și cât mai aproape de geam. Pentru a-i izola de aerul cald din cameră, la înălțimea de 50-60 cm se va fixa o peliculă de polietilenă. Aveți grijă ca temperatura aerului de lângă cactuși să nu depășească valoarea de 15°C.
Se recomandă ca iarna să nu le turnăm cactușilor prea multă apă. La frig și când au umezeală în exces ei pot să putrezească. Dacă iernează la temperatura de 6-8°C, ei trebuie udați aproximativ odată în lună, la 10-15°C – cel mult de două ori pe lună. E bine ca și iarna cactușii să fie stropiți cu apă caldă odată pe săptămână.
Se pun la iernat cactuși sănătoși, neatacați de dăunători. Trecerea de la perioada de vară la cea de iarnă, și invers, se va face în mod treptat.
