Pe terasamentele de cale ferată și pe pantele uscate deseori întâlnim o plantă frumoasă, tulpina căreia se așterne pe pământ și este presărată cu floricele gingașe de culoare albă-roză. Cine o vede pentru prima oară, nici nu bănuiește că această plantă, numită volbură sau rochița rândunelei, este una dintre cele mai dăunătoare buruieni. Volbura îmburuienește semănăturile: ea înfășoară tulpinile plantelor atât de strâns, încât cu greu poți s-o desprinzi.
Buruienile constituie un grup de plante necultivate. Ele înrăutățesc condițiile de creștere a culturilor agricole, le micșorează recolta. Buruienile se înmulțesc prin semințe și pe cale vegetativă. De exemplu, o plantă de volbură poate da până la 500 – 550 semințe care își păstrează capacitatea germinativă mulți ani. În afară de aceasta, ea înflorește din mai și până în octombrie.
Pare de necrezut, însă una și aceeași plantă poate fi atât folositoare cât și dăunătoare. De exemplu, linarița sau gura-leului (care se înmulțește foarte repede prin drajoni), umplând semănăturile este considerată o buruiană. Însă tot ea este folosită și ca plantă medicinală. O iubesc, de asemenea, albinele, care-i culeg nectarul.
Sau să luăm, bunăoară, pirul-târâtor – o buruiană care se înmulțește prin rizomi. El este o plantă furajeră valoroasă. Poate deveni buruiană chiar și răsărita. Dacă toamna semințele s-au scuturat, iar în anul următor câmpul este însămânțat cu grâu, răsărita îl va îmburuieni.
Noțiunea de ”buruieni” e destul de relativă. Unde crește și cui îi încurcă – acestea sunt criteriile de bază după care o plantă poate fi considerată o buruiană. Buruienile influențează asupra plantelor de cultură în mod diferit. Volbura, de exemplu, împresoară plantele din care cauză ele se polignesc, fapt ce îngreunează recoltarea. Plantele cu tulpina înaltă și suculentă (de exemplu, susaiul, pălămida) împiedică funcționarea normală a mașinilor de recoltat; nimerind prin semințele plantelor de cultură, semințele de buruieni le reduc calitatea.
Există buruieni anuale (odosul, cânepa sălbatică, loboda și altele), care se înmulțesc prin semințe și buruieni multe anuale (pelinul, pălămida, volbura, susaiul, pirul, coada calului), care sunt mult mai periculoase pentru culturile agricole, deoarece se înmulțesc și pe cale vegetativă (ele pot regenera din cea mai mică bucățică de rădăcină rămasă în sol și trăiesc mult.
Combaterea buruienilor e foarte dificilă. Pe vremuri ele se smulgeau cu mâna, aceasta era o muncă anevoioasă care cerea mult timp. Studiind particularitățile buruienilor, oamenii au început să aplice diferite procedee agrotehnice, care previn îmburuienirea câmpurilor: sămânța pentru semănat se curăță și se sortează, buruienile de pe răzoare și de pe marginile drumurilor se cosesc până la perioada de fructificare pentru ca semințele lor să nu nimerească pe câmp. Buruienile din semănături se stârpesc prin lucrarea calitativă și în terminele stabilite ale solului, precum și prin tratarea lor cu erbicide ș.a.
