Algele sunt plante inferioare cu corpul nediferențiat în țesuturi și organe, dar care conțin clorofilă. Majoritatea lor trăiesc în mediu acvatic, unele specii – în locurile umede, pe pietre, cioturi. Datorită prezenței clorofilei și capacității de a asimila bioxidul de carbon sub acțiunea luminii, ele au un mod de nutriție fototrof, absorbind bioxidul de carbon și soluțiile de săruri minerale prin toată suprafața corpului. Corpul algei, numit tal, nu are rădăcină, tulpină și frunze, fapt ce le deosebesc de plantele acvatice superioare. Se cunosc circa 30 mii specii de alge, grupate (după structură, natura pigmenților ș. a.) în 10 – 12 diviziuni (alge verzi, verzi-albastre, roșii, brune, aurii ș. a.).
Există alge monocelulare (clorela, claminominada ș. a.) și alge pluricelulare (oscilatoria, ulotriscul, laminaria ș. a.). Dimensiunile lor variază de la miimi de milimetru la zeci de metri. Componența chimică a corpului algelor este în funcție de bazinul de apă (mare, râu, lac, iaz) în care cresc. De regulă, algele populează grosul apei, se dezvoltă pe fundul bazinelor sau pe obiectele scufundate. În primul caz ele reprezintă fitoplanctonul. Ele se mențin în stare suspendată datorită vacuolelor împlute cu gaze, mucilagiilor, uleiului pe care-l elimină și structurii lor celulare. În lacuri și iazuri cresc alge pluricelulare filamentoase: spirogira, ulotriscul. Filamentele lor subțiri și lungi, mătăsoase și mucilaginoase, adunându-se în ghemuri și plete mari, formează nămolul. Aceste alge intră în componența fitobentosului, fizându-se de fundul apelor cu un fel de formațiuni radiculare numite rizoizi. Din numărul lor fac parte, de asemenea, algele pluricelulare brune și roșii, ce formează adevărate ”lunci” și ”păduri” subacvatice pe o distanță de zeci de km. Talul de laminarie atinge în lungime 5 m, iar cel de macrocistis – zeci de metri. Vara apa multor bazine ”înverzește” – fenomen, ce se datorește dezvoltării intense a diferitelor specii de alge.
Se cunosc multe specii de alge, care se întâlnesc și pe uscat, însă creșterea și înmulțirea lor este strâns legată de prezența apei. Primăvara și toamna când plouă des, aceste alge se înmulțesc intens și acoperă solul cu un strat verzui subțire, iar vara se usucă, formând cojițe negre purtate de vânt. Pe sol se întâlnesc mai des clorela, clorocolul, nostocul, oscilatoria ș. a.
Algele joacă un rol important în natură. Absorbind din apă bioxidul de carbon ele elimină oxigen, necesar altor organisme acvatice pentru respirație.
Algele servesc ca hrană pentru animalele acvatice mici, iar acestea la rândul lor – ca hrană pentru pești. În desișurile de fitobentos se adăpostesc alevinii. Ele se folosesc și în calitate de nutreț pentru animalele agricole și îngrășăminte organice. Din algele brune și din cele roșii se extrag iod, brom, săruri de Kaliu, rășini, vitamine din grupul B, agar-agar, se obține alcool metilic. Unele specii de alge marine, ca laminaria brună (varza de mare), ulva (salata de mare), profira roșie, se folosesc în alimentație, iar din filoforă, laurenție, helidium și codium se fabrică clei de calitate.
Înmulțirea prea intensă a algelor aduce pagube (de exemplu ele acoperă partea subacvatică a navelor), iar pierirea lor în masă duce la pierirea peștilor.
Cu studierea structurii, activității vitale și sistematicii algelor se ocupă o ramură specială a hidrobiologiei, numită algologia. La dezvoltarea algologiei au contribuit mulți reprezentanți ai științei sovietice. Printre ei au fost V. M. Arnoldi, A. A. Elenchin, M. M. Gollerbah, E. A. Știna ș. a. În Republica Moldova algele sunt studiate la Academia de Științe și la Universitatea de Stat din Chișinău.
