Probabil că nu există copil sau adult, care să nu cunoască păsări din familia corvide. Se întîlnesc peste tot: vara – în păduri, livezi și cîmpii, iarna – în orașe, sate, chiar și la ferme. Se cunosc peste 100 de specii cosmopolite, răspîndite aproape pe întreg globul pămîntesc, lipsind doar în ținuturile antarctice, Noua Zelandă și pe unele insule din Polinezia. În Uniunea Sovietică se întîlneau 16 specii, dintre care 6 în Moldova: corbul, cioara sură, cioara de semănătura, stăncuța, coțofana, gaița.
Corvidele sînt păsări de talie mijlocie și mare. Masculii, de regulă, sînt asemănători cu femelele. Rar cine i-ar putea ușor deosebi unul de altul. Unele specii de corvide sînt migratoare, altele – sedentare. În timpul iernii majotitatea corvidelor, de obicei, nu se deplasează la distanțe prea mari de la locurile de cuibărit. De exemplu, cioara sură, care cuibărește în nordul Părții Europene a URSS iernează în orașele Leningrad (acum Sankt-Petersburg), Moscova. Altele, însă, migrează la distanțe mari, de exemplu, cîteva ciori de semănătură inelate în regiunea Omsk au fost semnalate în timpul iernii în apropierea orașului Chișinău.
În ultimii ani în republica noastră se observă „urbanizarea” intensă a coțofenei și gaiței. Cele mai numeroase dintre corvide sînt cioara de semănătura, cioara sură și coțofana. În unele ierni, numai la Chișinău, numărul ciorilor de semănătură ajungea pînă la 500 mii.
Majoritatea speciilor cuibăresc aparte, altele în grupuri (stăncuța) sau în colonii (cioara de semănături). Își fac cuiburile pe copaci, în scorburi, în crăpături de ziduri și de stînci și chiar pe sol. De obicei, sînt omnivore (mănîncă de toate). Rolul corvidelor în diferite regiuni ale țării noastre e diferit și depinde de anotimp, de specializarea agricolă a raionului respectiv ș.a. În Moldova stăncuțele și ciorile de semănătură distrug un număr mare de insecte dăunătoare, ca gîndacul cu rît al sfeclei, ploșnița de cîmp, larva gîndacului de mai, viermele sîrmă. Uneori, însă, aceste păsări pot aduce și daune agriculturii, consumînd semințe de răsărită, cereale ș.a. În general, corvidele sunt considerate păsări folositoare. Răpitoare, mai îndreznețe și mai viclene, sînt coțofenele și ciorile sure, numite și ciori grive, care distrug ouăle și puii altor păsări, mănîncă semințe, fructe, legume ș.a. Din locurile unde produc stricăciuni vor fi alungate, aplicînd metodele descrise în literatura de specialitate. În această privință pot veni în ajutor tinerii naturaliști și tinerii tehnicieni.
Corvidele duc un mod de viață gregar. Ele se pot îmblînzi și dresa ușor. Unele imită bine atît glasul altor animale, cît și vocea omului. Prin obiceiurile, adaptabilitatea și, mai ales, prin dezvoltarea lor psihică complexă, corvidele sînt considerate una dintre cele mai evoluate familii de păsări din ordinul paseriforme.
Cel mai mare, uneori hrăpăreț, în schimb cam fricos, reprezentant al familiei corvide este corbul. El are penajul negru cu reflexe violete-albăstrui. În ultimul timp numărul lui s-a micșorat considerabil. Cuibărește forte devreme, depunînd ouă chiar în luna februarie. Poporul a observat acest lucru încă din vremurile străvechi, nu în zadar se spune: „E ger de crapă ouăle de corb”. E cunoscută de asemenea gaița cu penajul ei viu colorat și glasul strident, care e capabilă de a imita vocea altor păsări, fiind considerată drept una dintre cele mai „zeflemitoare” păsări. Toamna se poate observa, cum gaițele adună provizii pentru iarnă, strîngînd ghinde în scorburi sau la trunchiul copacilor. Pe continentul american se întîlnește gaița cu diademă, caracterizată printr-un penaj de culori vii și printr-un moț de pene. În munții înalți din Europa, precum și în munții Asiei, se întîlnește stăncuța alpină. În deșerturile și regiunile muntoase ale Turcmeniei, unde cresc tufișuri de saxaul, trăiește cioara alergătoare. Aceasta e o pasăre care aleargă pe sol ca ciocîrlia și numai atunci, cînd îi vine „pofta”, se ridică și în zbor.
