În natură speciile de plante și animale nu se repartizează la întâmplare: ele formează întotdeauna anumite complexe relativ constante, numite comunități. Aceste comunități există în natură numai datorită faptului, că între ele și mediul ambiant există o anumită armonie, bazată pe schimbul permanent de materie (substanțe nutritive) și energie (lumină solară, căldură). Atâta timp cât aceasta din urmă favorizează viața de toate zilele a plantelor, animalelor și microorganismelor, între ele se menține un echilibru stabil, numit echilibru ecologic: din mediu organismele își i-au atâta hrană de câtă au nevoie, iar mediul asigură existența atâtor vietăți, câte îi permite capacitatea sa.
În afară de aceasta, stabilitatea unei populații sau biocenoze, depinde și de corelațiile dintre indivizii înșiși. Dacă lupta dintre aceștia (intra- sau interspecifică) e redusă până la minimum (nișele ecologice nu se suprapun), dacă paraziții sau bolile nu atacă organismele, și dacă în cele din urmă mutațiile dintr-o populație, nu deviază de la normă, echilibrul intern dintr-un sistem ecologic rămâne stabil în timp și în spațiu, în caz contrar apare dezechilibrul. Aruncarea în ape (lacuri, iazuri, râuri, mări, oceane), pe sol sau în atmosferă a reziduurilor industriale duce la poluarea mediului înconjurător, la otrăvirea organismelor vii. Multe dintre ele dispar cu totul, altele se îmbolnăvesc, declanșând astfel schimbări foarte nefavorabile în cadrul populațiilor sau al biocenozei. Poluarea mediului ambiant poate cauza și dezechilibrul global al biosferei.
Natura vie și-a stabilit ea însăși echilibrul. Oamenii, intervenind, dereglează acest echilibru, adesea în defavoarea lor. În delta Dunării au fost nimiciți pelicanii, care sunt niște mâncăi de pește. Rezultatul acestei acțiuni nechibzuite a fost surpinzător: peștele din fluviu a început să piară. S-a constatat că pelicanii, ca și orișicare animale de pradă, cum sunt, de exemplu, lupii sau leii, nimicesc în primul rând cei mai indolenți specimeni – în cazul nostru peștii slabi, bătrâni sau bolnavi.
Sanitarii naturii au dispărut, dar bolile au rămas, s-au răspândit și ca rezultat a început epidemia în masă. Și atunci oamenii au fost nevoiți să aducă aici pelicani de prin grădinile zoologice.
Mari dereglări ale echilibrului ecologic provoacă tăiatul necontrolat, neplanificat, anti-ecologic al pădurilor: se înrăutățesc brusc condițiile de viață ale animalelor, se schimbă spre rău regimul de apă din sol, se încep eroziunile solurilor, alunecările de teren, terenurile împădurite pot să devină pustiuri, așa cum s-a întâmplat acum câteva zeci de mii de ani în urmă cu Sahara. Un exemplu clasic de dezastru neprevăzut este menționat de Friedrich Engels. Tăind pădurile de pe versantele munților, locuitorii Mesopotamiei au distrus zonele de reținere a umezelii și ca urmare, fluviile, ce alimentau acele țări, s-au împotmolit. Doborând pădurea, oamenii s-au condamnat singuri la foame.
În Republica Moldova a crescut intensitatea proceselor de eroziune a solurilor și a alunecărilor de teren, anume de aceea că în ultimele 300 de ani suprafața ei acoperită cu păduri s-a micșorat de 4 ori. Eroziunile și alunecările de teren, la rândul lor, reduc considerabil roada la hectar sau scot din uz pe un timp foarte îndelungat mari terenuri agricole.
La fel apar dereglări în natură, în cazurile când vânatul sau pescuitul, colectarea pomușoarelor și ciupercilor sau a plantelor medicinale din păduri sunt necontrolate.
Factorii antropogeni negativi, despre care numai ce am vorbit, pot provoca astfel de schimbări în natura înconjurătoare, încât omenirea poate să se afle într-o bună zi în fața unei catastrofe ecologice globale. Iată de ce în zilele noastre răsună din ce în ce mai tare voci de avertizare: ”Fiți mai atent cu natura!”.
