Adaptare (de la cuvântul latin adaptare – a potrivi, a se acomoda) este capacitatea organismelor de ase acomoda la schimbările intervenite în condițiile lor de viață. Fenomenul adaptării se caracterizează prin modificări structurale (ale formei și mărimii corpului, colorației ș. a.) și funcționale (ale comportamentului, temperaturii corpului ș. a.).
Toate organismele sunt adaptate la condițiile mediului în care trăiesc. Plantele din regiunile secetoase au frunzele adaptate pentru o evaporare redusă a apei. De exemplu, la unele plante frunzele sunt acoperite cu puf des ori cu un strat de ceară, la altele au un număr mic de stomate pri limbul foarte sectat. Unele plante au capacitatea de a acumula umezeala în părțile lor suculente (cactușii, laptele-câinelui ș. a.), altele au un sistem radicular puternic care pătrunde până la adâncimi de câteva zeci de metri și în felul acesta pot să-și dobândească apa de care au nevoie.
Sunt variate și mijloacele de adaptare a animalelor. De exemplu, la animalele care trăiesc în regiunile reci, bunăoară la ursul alb, adaptarea contra frigului este blana, la rechini și pinipede – stratul gros de grăsime situat sub piele. Unele specii de animale și-au format în procesul evoluției astfel de adaptări ca hibernarea (la urși), anabioza (la pești), migrația dintr-o regiune în alta (la păsări). Schimbarea culorii părului, de exemplu , la iepuri, în dependență de anotimp de asemenea, este o adaptare la mediul înconjurător. Sunt numeroase și adaptările legate de procesul de hrănire. Faceți o comparație între animalele răpitoare, animalele erbivore și paraziți.
Dezvoltarea lumii organice este însoțită de apariția unor noi și noi adaptări. Iată de ce se spune că evoluția este un proces de adaptogeneză. C. Darwin a demonstrat că orice particularități de structură sau a modului de viață, apărute la o specie oarecare, au ca urmare formarea a noi elemente de adaptare și la speciile legate de ea. Astfel are loc diversificarea continuă a adaptărilor, sporirea numărului de forme vitale în ansamblu.
În unele cazuri adaptarea duce la complicarea structurii organelor sau a unor procese fiziologice, în atelele – la o simplificare radicală (de exemplu, la atrofierea aparatului locomotor, aparatului respirator și aparatului circulator la paraziți).
Pe parcursul evoluției între diverse organisme s-au stabilit relații reciproce complexe. De exemplu, în procesul activității sale vitale o specie de plante este, de obicei, strâns legată de zeci de specii de animale nevertebrate (de cele mai multe ori insecte), care o polenizează, o folosesc ca hrană, ca mediu de trai ș. a. m. d. Dispariția acestei specii de plante duce în mod inevitabil și la dispariția tuturor animalelor, existența cărora este legată de ea, dacă ele nu izbutesc să se adapteze la alte plante. Adesea are loc și un fenomen invers: planta poate să dispară odată cu dispariția acelui animal care o poleniza. O astfel de legătură de strictă interdependență s-a stabilit între un șir de plante tropicale și anumite specii de furnici, bondari, lilieci, colibri.
Adaptarea poate fi rezultatul plasticității organismului animalului condiționată de genotip sau de mutațiile ce provoacă schimbări ale materialului ereditar, în urma cărora apar caractere genetice noi. Astfel, dacă la început acțiunea unui insecticid asupra insectelor este foarte puternică, ducând la nimicirea lor în masă, pe parcursul câtorva generații pot să apară unele organisme mutante rezistente la acest preparat. Așa au apărut, bunăoară, muște rezistente la acțiunea preparatului DDT.
Orice adaptare este relativă. Nu există adaptări universale, deși, există, desigur, adaptări de o valoare mai mare sau mai mică. De exemplu, dezvoltarea progresivă a creierului s-a dovedit a fi pentru animalele vertebrate un mecanism de adaptare de o importanță extrem de mare.
Noțiunea de adaptare este folosită și în alt sens – pentru marcarea schimbărilor reversibile din organism care se produc ca reacție la schimbările din mediul ambiant. În anumite cazuri este vorba de schimbări rapide și de scurtă durată: accelerarea pulsului în timpul unui efort fizic sau lărgirea pupilei ochiului pentru a putea vedea mai bine obiectele în amurg sau la întuneric. În alte cazuri schimbările se produc treptat și se păstrează un timp îndelungat. În urma unei munci fizice manuale de lungă durată are loc întărirea mușchilor antrenați; prin apăsarea și frecarea pielii se formează bătături de apărare ale țesuturilor de sub piele.
Adaptarea plantelor de cultură
Aclimatizarea și ameliorarea plantelor a dus atât la sporirea productivității, cât și la reducerea capacității lor de adaptare. La plantele de cultură actuale circa 70 – 80% din recolta totală depinde de condițiile naturale din perioada de vegetație, de aceea productivitatea câmpurilor agricole poate fi sporită fără limită din cauza rezistenței insuficiente a soiurilor și hibrizilor cultivați la factorii nefavorabili – secetă, înghețuri, temperaturi înalte ș. a.
Crearea de noi forme de plante, adaptate la condițiile naturale nefavorabile, precum și cultivarea lor pe baza unor tehnologii intensive sunt sarcini de primă importanță ale științei actuale.
Realizarea acestor sarcini este strâns legată de elaborarea unor metode noi de dirijare a potențialului adaptiv al plantelor, de sporire a capacității lor de a se adapta la condițiile mediului ambiant pe baza variabilității modificative (neereditare) și variabilității genotipice (ereditare).
Dirijarea potențialului adaptiv este realizată pe două căi – prin selecție adaptivă și prin sporirea exogenă a rezistenței ecologice, care prevede tratarea plantelor cu substanțe biologic active, cu microelemente ș. a.
Selecția adaptivă permite de a obține noi forme de plante prin recombiniogeneză, care are loc la încrucișarea soiurilor de cultură cu varietățile sălbatice, purtători de blocuri de gene, ce asigură rezistența la boli, secetă, temperaturi joase sau înalte și alți factori nefavorabili.
Cu selecția plantelor în Republica Moldova se ocupă asociațiile științifice de producție (AȘP) Selecția, Hibrid, Codru, Nistru. Selecționatorii din Republica Moldova au obținut soiuri noi de grâu de toamnă (Nistriană, Piticul, Chișinăueană), de orz de toamnă (Iarna), de soia (Bucuria, Lumina ș. a.).
Selecția adaptivă folosește pe larg și metodele de inginerie genetică (transferarea de gene, cromozomi) și biotehnologia (cultivarea celulelor, țesuturilor, embrionilor).
Un rol foarte important în selecția adaptivă îl joacă selecția-expres de genotipuri rezistente la factori nefavorabili. Acest lucru se efectuează cu ajutorul biotroanelor, înzestrate cu instalații moderne de modelare a condițiilor nefavorabile, de înregistrare automată a informației primite de la plante și prelucrarea ei rapidă cu ajutorul calculatoarelor electronice.
Adaptarea animalelor agricole
Datorită capacității de adaptare animalele agricole se acomodează la variațiile de temperatură, umiditate, ale conținutului de oxigen ș. a. Dacă condițiile mediului ambiant se schimbă, organismul reacționează în așa mod, ca să-și păstreze calitățile productive, rezistența la boli. De exemplu, unele rase de oi, fiind mânate în munți, unde conținutul de oxigen în atmosferă e scăzut, după un timp oarecare se acomodează la noile condiții.
Rasele locale, care pe parcursul multor generații au trăit în condițiile date, se adaptează mai ușor la unele schimbări, ce pot apărea, decât rasele aduse din alte locuri.
Bunăoară, în Republica Moldova se fac încrucișări între rasele locale (Simental și Roșie-de-stepă) și reproducători de rasele Neagră-bălțată și Holștino-friză, care au o productivitate mai mare. Scopul încrucișării este de a crea o rasă nouă – Neagră-bălțată moldovenească, care să păstreze de la rasele locale rezistența la condițiile mediului înconjurător, la boli și să fie acomodată la hrana locală. Astfel se pune sarcina de a păstra și la generațiile următoare capacitățile de adaptare caracteristice animalelor locale.
Despre nivelul de adaptare al animalelor în condiții nefavorabile putem judeca după funcția sistemului cardiovascular, respirator, temperatura corpului, activitatea aparatului digestiv, compoziția sângelui ș. a. De exemplu, dacă temperatura mediului înconjurător se ridică, la animalele neadaptate respirația devine mai deasă, bătăile inimii se accelerează. Adaptarea anevoioasă a animalelor duce la scăderea productivității lor. Capacitatea de adaptare depinde și de vârstă – animalele tinere se adaptează mai repede decât cele mature.
În legătură cu trecerea la creșterea vitelor pe baza unei tehnologii industriale s-au schimbat condițiile de întreținere a lor în complexe zootehnice: formarea unor grupuri mari, nivelul înalt de mecanizare ș. a. Sarcina actuală a sectorului zootehnic constă în obținerea unor astfel de rase și soiuri, care să fie adaptate la condițiile noi. Savanții, selecționatorii și alți specialiști din Republica Moldova sunt încadrați în realizarea programelor inter-ramurale – Elaborarea bazelor științifice ale agriculturii adaptive și Bazele genetice ale selecției plantelor de cultură și a animalelor agricole.
