Veverița noastră, care e atât de vioaie, are vara blana roșcată, iar iarna cenușie-argintie. Ea are multe rude. În pădurile, stepele și semi-pustiurile de pe diferite continente trăiesc circa 300 specii de animale din aceeași familie cu ea – sciuride. În țara noastră se întâlnesc 12, iar după unii autori 20 de specii, reprezentanți ai genurilor veveriță, marmotă, țiștar și țiștarul leptodactil. Cele mai mari sunt marmotele, care cântăresc până la 12 kilograme.
Dintre veverițe în fosta URSS se întâlneau veverița-comună și veverița-transcaucaziană. Veverițele își fac cuibul în scorburi, sau în coroana copacilor. El poate fi din mușchi, licheni, rămurele având o formă rotundă. Veverița poate avea câteva adăposturi: unul – de bază, iar celelalte – de rezervă, unde se poate adăposti pe timp nefavorabil sau se ascunde de vre-un dușman apărut pe neașteptate, își adună provizii. Se hrănesc cu nuci, ghinde, alune, semințe, pomușoare, ciuperci, iar uneori cu ouăle și puii de păsări.
În anii neroditori veverițele își părăsesc locurile de trai și migrează spre alte regiuni în căutarea hranei. Uneori ele se adună în grupuri mari și străbat sute de kilometri.
Până nu demult veverița era principalul animal de blană, vânat pe scară industrială din țara noastră.
În natură veverițele trăiesc 2 – 4 ani, în captivitate ele pot trăi până la 15 ani.
Din familia sciuride, în Republica Moldova se întâlnesc veverița Chesler (o subspecie sudică a veveriței comune) și 2 specii de țiștar. Veverița e răspândită mai ales în regiunea Codrilor. Ea are spatele roșcat, abdomenul alb, blană de calitate inferioară. De obicei, fată de 2 ori pe an câte 5 – 6 pui. Întrucât e puțin numeroasă, în republica nostră este ocrotită de lege.
Veverița comună este una dintre puținele rozătoare care s-a împrietenit cu omul. Parcurile din Chișinău și alte orașe sunt populate de veverițe care s-au îmblânzit într-atât încât se apropie și iau hrană din mâna omului.
