Procesul de distrugere a stratului de sol fertil prin acțiunea apei sau a vântului se numește eroziunea solului. Ea se produce pretutindeni unde apa de ploaie sau cea provenită din topirea zăpezii se scurge pe pantă, unde solul este supus acțiunii vântului. Eroziunea cauzată de apă se produce atunci, când apele înmoaie și spală solul, fapt care are urmare formarea râpelor.
Eroziunea cauzată de vânt (eroziunea eoliană) constă în spulberarea solului. Vântul puternic înalță în aer particulele de sol, producând adesea așa-numitele furtuni de praf sau furtuni negre. Eroziunea este deosebit de răspândită pe pământurile din zonele de stepă și silvo-stepă. În țara noastră este supus eroziunii de apă un teritoriu de 200 mln ha. Peste 100 mln ha sunt supuse eroziunii eoliene. Deosebit de devastatoare este eroziunea în regiunile aride cu vânturi puternice și soluri afânate, pe terenurile agricole unde covorul vegetal e rar sau lipsește.
Eroziunea solului are urmări deosebit de grave mai ales pentru solurile din republica noastră, unde suprafața terenurilor arabile supuse eroziunii constituie 729 mii ha, adică aproape jumătate din suprafața totală a terenurilor arabile. Combaterea eroziunii necesită aplicarea unui întreg complex de măsuri care cer cheltuieli de milioane de lei. Însă aceste cheltuieli sunt inevitabile, deoarece pământul este acela care ne hrănește.
Eroziunea solului provoacă daune mari economiei naționale: reduce fertilitatea solului, vatămă semănăturile, formând râpe, îngreunează prelucrarea terenurilor agricole, distruge căile de comunicație, drumurile și construcțiile hidrotehnice, înnămolește râurile și alte bazine de apă. Știința și practica demonstrează că e cu mult mai ușor de a preveni eroziunea, decât de a-i înlătura consecințele. În țara noastră combaterea eroziunii cauzate de apă și de vânt este considerată una dintre cele mai importante sarcini de stat. Pentru diverse zone ale țării au fost elaborate metode științific fundamentate de combatere a eroziunii solurilor sub forma unui complex de măsuri organizatorice și economice agrotehnice, de ameliorări silvice, ținându-se cont de specificul acestor zone.
În acțiunile de prevenirii a spălării și suflării solurilor o mare importanță o au fâșiile silvice de protecție a câmpurilor și solurilor, precum și plantațiile-tampon formate din plante multianuale și sădite pe terenurile supuse mai intens eroziunii. Pe pante aratul se va face de-a lungul ei.
În regiunile muntoase se aplică metode agrotehnice speciale de combatere a eroziunii: câmpurile în pantă sunt aranjate sub formă de terase săpându-se și canale care reglează scurgerea apelor.
Un mare ajutor la combaterea eroziunii solurilor îl pot aduce și tinerii naturaliști, membrii ocolurilor silvice prin plantarea arborilor și arbuștilor în râpe, vâlcele, pe nisipuri și pe alte sectoare de teren supuse eroziunii. Pământul trebuie prețuit și gospodărit cu pricepere, păstrându-i și sporindu-i fertilitatea.
